luni, 25 iunie 2018

5 Locatii boeme cu gradina din Bucuresti


O noua saptamana, ultima din luna iunie. In mai putin de 2 saptamani vom fi pierdut deja jumatate de vara… DEJA? Din pacate, eu nu mi-am planificat inca nici concediul, dar raman optimista ca voi prinde cumva o oferta wow intr-o destinatie departe de Romania cat de curand. 

Pana la momentul vacantei  (pretty please, hai mai repede!)  ma bucur de locatiile cool din Bucuresti sau din apropierea lui, caci slava-Domnului, are balta peste. Personal, imi plac locatiile mai “altfel”, cu o atmosfera relaxanta, linistita, daca se poate cu gradini si cu multa, multa verdeata. Nu pun pret neaparat pe ce se serveste, ci mai degraba pe CUM se serveste si UNDE. Mai jos am facut un clasament cu locatiile mele de vara preferate din capitala, toate in aer liber,  foarte dragute si destul de intime, cu un design mai atipic intr-un cadru de poveste:

  •      Prajituresele se afla in nordul capitalei,  pe strada Stefan cel Mare, nr 35A, Pipera. Locatia este bine ascunsa de ochii curiosilor, in spatele unei porti minunate pe care putem vedea Copacul Vietii.  In acest colt de natura se organizeaza foarte multe petreceri pentru cei mici, deoarece exista o multime de atractii pentru pitici, dar si pentru copilul din tine: tablii negre si creta pentru desenat, cumpene, tobogane, leagane, zona de nisip si casute in miniatura. In acest mic colt de rai exista cateva bancute si masute cu scaune pe care te poti relaxa, la un pahar de limonada alaturi de persoanele de suflet, sub copacii plini de roade si in adierea blanda a vantului ce raspandeste mirosul de lavanda, florile aflandu-se chiar la intrarea in curte. In centrul gradinii, gasim un foisor cu geamuri, in interiorul caruia stau cateva canapele cu perne colorate si vitrina plina cu prajituri. Noi am fost in acest “mic sat din oras” intr-o vineri, la o aniversare de pui de om si am ramas indragostiti de acest loc. Daca eu nu v-am convins sa ii treceti pragul, poate au mai mult succes fotografiile: 











  •    Ceainaria Infinitea  poate fi gasita in Cotroceni, pe strada Dr Grigore Romniceanu, nr 7. Casuta in care este construita aceasta lume de basm este destul de greu de gasit, fiindca se ascunde tainic printre copacii vecini. Vorba aceea: pastreaza o urma de mister ca sa te suprinda cu esenta sa. Imi amintesc ca prima oara cand am ajuns aici a fost cu ocazia zilei mele de nastere (intr-o zi calda de toamna), acum vreo 2 ani, unde am sarbatorit alaturi de cateva prietene dragi, pe notele muzicii jazz. Ceainaria are in spatele casei o gradina superba si un décor rupt din povestile de odinioara: masute si scaune din fier forjat, in culori pastelate, ceainice din portelan si ceaiuri cu arome placute . Pentru a-ti savura ceasca de ceai caldut, cu o carte in mana, in mijlocul naturii, in curte, trebuie sa urcati pana la etajul intai al casei, strabatand incaperile gatite cu mobilier vechi si cochet, ca de muzeu. Linistea, frumusetea locului si mirosul proaspat de flori poarta un aer bohemian, iar cei ce ajung aici se vor simti niste mici burghezi englezi (even better if it’s 5 o’clock). Cu siguranta Infinitea ramane cea mai frumoasa ceainarie din Bucuresti, iar daca nu ma credeti, priviti imaginile:








 

  •        Acuarela de pe Str Polona, nr 40, este fara indoiala cea mai colorata si creativa terasa din toata lista. Acest mic bistro a luat nastere dupa ce obiecte vechi, bucati dragi de trecut si lucrari de arta au fost reconditionate. Pe mine Acuarela ma duce cu gandul la localurile din Vama Veche, strabatute de oameni misto’. Bistro-ul pictorului te intampina inca de la intrare cu prezenta unei dubite galbene foarte sic, iar aleea din lemn te conduce direct catre gradina acoperita cu umbrele multicolore, la una din mesele vesele cu scaune vechi sau pe canapele improvizate, decupate din cazi. Saptamanal, aici au loc evenimente culturale precum seri de jazz, spectacole de teatru, expozitii de fotografie. Pe langa fermecatoarea curte, aruncati un ochi si in casuta decorata cu mult gust, bogata in obiecte antice ,puse in valoare prin combinarea culorilor si a materialelor – baia este absolut geniala! La parter se afla Imbold Galeria si Biroul de arte, iar la mansarda– bistro de arte, pe un fundal de caramida gasind canapelele si scaunele pictate de artisti, permute din hartie reciclabila si carti vechi. Nu e de mirare ca Acuarela este un loc prietenos si primitor, creionat cu mult gust si cu detalii boeme, fiindca apartine nimeni altului decat lui Calin Noru, aceeasi gazda a casutelor de basm (Dominic Boutique - despre care am scris aici) din satul sasesc Cloasterf si Sighisoara.











  •        Modelier  e amplasat pe undeva prin zona Iancului, mai exact pe Starda Duzilor, nr 12 si are cei mai deliciosi burgeri si cartofi prajiti cu parmesan si usturoi de pe planeta (incercati Meniul Mario – yummy, doar cand ma gandesc la el, imi lasa apa in gura). Si aceasta locatie se joaca destul de bine “de-a v-ati ascunselea” cu bucurestestii, dar cand o veti descoperi va veti multumi ca ati avut rabdarea sa cautati intrarea. Modelier este contruit in curtea unei case interbelice, imbracate in aceleasi straie precum ale cladirilor din epocile apuse. Inauntru, la parter este barul si o prima incapere tapetata foarte original cu ziare, iar la etaj doua camere: una moderna, cu pereti pictati colorat si una retro, decorata cu canapele si fotolii vintage. Partea de “afara” si-a tot schimbat decorul de-a lungul timpului; ultima oara cand am fost aici (undeva prin aprilie, cred) aveau leagane din lemn si sfoara, in fata barului si un videoproiector pentru meciuri, undeva in zidul din spatele curtii. Masutele si scaunele din lemn au si ele istoria lor, dupa cateva beri parca incepi sa te gandesti oare ce pasari s-au adapostit in ele, in vremea cand erau copaci si oare cate cantece or fi auzit in tineretea lor…










  •        Serendipity se afla in Bucurestiul vechi, pe Str Dumbrava Rosie, nr 12. Intrarea spre taramul ceainariei se face trecand peste un podet de lemn, vopsit in culoarea roz, printr-o portita ascunsa in gardul invelit in totalitate de iedera. Serendipity este un loc de poveste cochet, in miniatura, unde poti juca jocuri de societate alaturi de prieteni, poti fuma narghilea la umbra copacilor sau poti savura un fresh, alaturi de un lava cake delicios. Locatia este destul de intima si linistita, iar daca ai noroc, te poti legana intreaga dupa-amiaza in balansoarul din curte, cu una din cartile despre dezvoltare personala si energie pozitiva, puse la dispozitie de gazde. Interiorul casei este vopsit in mod original, are 3 incaperi decorate cu picturi contemporane, canapele comode si rafturi pline cu carti. In aceasta locatia au avut loc, de asemenea, mai multe evenimente private, muzica live, ateliere creative. Daca ajungeti la Serendipity pe inserat, cand e mai racoare afara, nu va faceti griji pentru ca ceiutul cald cu miere, savurat sub o paturica rosie, asternuta peste umeri de catre personalul terasei va vor incalzi atat trupul, cat si sufletul. Mie mi-a placut ceainaria pentru ca e romantica, e vie, e de suflet...






Ei bine, eu am impartasit cu voi o lista cu 5 locatii linistite si cool din capitala, acum e randul vostru sa imi spuneti ce alte terase verzi preferati/recomandati?




Cinque Terre 2024

E aproape ora 20, m-am imbracat deja in pijama (fiindca mi-am petrecut cateva ore bune in trafic azi spre si dinspre birou), asa ca vreau sa...