Iarna pe Plaiurile Bucovinei

Ce frumos si linistit ninge azi! Bucuria cea mai mare pe care o am in fiecare dimineata de iarna este sa deschid fereastra, sa vad totul cuprins in albul infinit si sa respir aerul curat si rece. Pentru ca de cativa ani incoace, doar unele zone din tara se bucura de zapada de sarbatori, atunci cand fulgii mari se ivesc si prin Bucuresti, acestia aduc o mare bucurie si multumire pentru prima ninsoare adevarata « cernuta ».

Asa cum v-am mai spus in articolul anterior, sfarsitul anului ne-a prins in N-E tarii, unde ne-am gandit noi ca putem construi oameni de zapada. Si pentru ca in Iasi n-am avut parte de peisaje de iarna, am fugit intr-una din zile tocmai in Fundul Moldovei – vazusem eu niste poze de acolo, recent incarcate pe site-urile de socializare, unde oamenii se plimbau cu saniile. 

Am pornit intaia oara spre plaiurile Bucovinei si am poposit la Manastirea Voronet, aflata in satul cu acelasi nume, din Gura Humorului. Biserica face parte din patrimonial UNESCO, avandu-l ca ctitor pe insusi Stefan cel Mare. Unicitatea lacasului de rugaciune il da culoarea folosita la scenele biblice,  despre care se spune ca a fost produsa pe baza unei retete secrete, ce avea la baza mineralul azurit. Desi constructia bisericii este mare, inalta (asa cum pare la exterior), din cauza peretilor foarte grosi, interiorul este destul de mic si intim. 

Comparativ cu celelalte biserici cunoscute din Moldova, la Voronet nu mi-a placut faptul ca nu exista caldura inauntru, temperatura scazuta de afara se resimtea si in fata altarului, iar oamenii isi spuneau  rugaciunile printre aburi si tineau lumanarile in mainile inghetate, in frig. Vizita a durat doar 10 minute, curtea manastirii fiind plina de crestini si parcarea extrem de aglomerata.

De aici, am plecat in Fundul Moldovei si am vizitat pe jos satucul imbracat intr-o mantie alba si stralucitoare. Soarele abia daca razbea printre norii pufosi, plini cu zapada ce urma sa cada, iar pe ulite domnea o liniste rasunatoare. Ici-colo, in spatele gardurilor caselor se auzea latratul timid al vreunui catel, probabil deranjat din somn de scartaitul zapezii de sub talpile noastre. Peste tot mirosea a iarna : aerul proaspat se impletea armonios cu mirosul de fum, scos de cosurile caselor unde ardeau sobele. Lemnele de foc erau lasate cu incredere in fata curtilor si acoperite de un strat subtire de zapada, semn ca recent ninsese. Nu am vrut sa stricam linistea cu chicotelile noastre, nici nu am reusit sa construim un om de zapada sau sa ne batem cu bulgari pentru ca din nou,vizita ne-a fost cam pe fuga. 

Urmatorul « popas » a fost direct in Suceava, la Muzeul Satului Bucovinean pe care din pacate nu l-am mai prins deschis (fiind 30 decembrie, au avut program scurt, pana la 15.30),  decat in ultimele 5 minute, fapt pentru care nu am apucat sa vizitam toate gospodariile , ci numai cateva casute de pe aleea principala. 

 Am fost putin dezamagiti ca n-am putut face cunostinta cu particularitatile zonale ale asezamintelor din cadrul muzeului, dar ne-am indreptat imediat atentia asupra  urmatoarei atractii turistice, aflate in imediata vecinatate : Cetatea de Scaun a Sucevei.  

Vestita cetate ce l-a adapostit pe Stefan cel Mare a fost nominalizata de TripAdvisor printre cele mai vizitate si frumoase destinatii din lume. Recent restaurata, cetatea are pe langa zidurile inalte si groase, si o multime de camere tematice precum : inchisoarea, baia cu aburi, pivnita, capela, armele voievozilor etc, ce-si spun povestea prin existenta hologramelor si a jocurilor interactive. Exista de asemenea o incapere haioasa in care turistii se pot costuma virtual, in fata unui panou, in haine de epoca, moldovenesti. Iti poti alege ce vestimentatie ti se potriveste, te poti fotografia, iar la sfarsitul turului, iti poti cumpara poza printata, pentru 3 RON, de la intrare (unde este casa de bilete).

Cetatea reprezinta o adevarata fortareata, fiind imposibila patrunderea in interior a inamicilor, Stefan cel Mare reusind sa castige cele mai multe razboaie in fata invaziilor otomate sau polone. In interiorul ruinelor, in santul adanc de aparare si pe podul de acces in cetate pluteste parca un aer incarcat cu istorie, aici purtandu-se nenumarate lupte, conduse de cele mai importante armate ale secolului XV. La exterior, mi-a parut ca se aseamana foarte mult cu Colloseumul din Roma, insa odata patrunsi intre zidurile groase ale castelului fortificat si cunoscandu-i legenda, am realizat ca nu exista termen de comparatie, Cetatea noastra de Scaun fiind o adevarata capodopera.

Indata ce am pasit in cetate, am intrat in pielea lui Stefan cel Mare si am ramas in personaj pe durata intregii vizite, unde recunosc, nu ne-am saturat sa patrundem in fiecare camaruta, sa cunoastem povestea fiecareia si sa admiram vitejia domnitorilor datorita carora ne bucuram astazi de o istorie atat de frumoasa…

"Traseul Romantic" din Iasi

“Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, [...], la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care ma ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!” – Ion Creanga – “Amintiri din copilarie”

In zorii celei de-a doua zi, ne-am trezit cu gandul la « Bojdeuca lui Creanga » , asa ca am luat-o la pas pe frumoasele bulevarde ale Iasiului, plecand din zona Palatului Roznovanu (Primaria din Iasi) si am facut primul popas din « Traseul Romantic » pe dealul Sarariei, la bojdeuca. Este adevarat ca nu e chiar casa copilariei lui Nica, insa gandul ca marele scriitor a locuit aici in ultimii 18 ani din viata ne-a facut sa ne dorim si mai mult sa vedem casuta in care s-au scris povesti. E o constructie modesta, restaurata in urma cu un secol, aflata in mahalaua Ticau, cu o tinda si doua odai inguste, in care au locuit Ion Creanga impreuna cu fiul sau si temporar, cateva luni, si Mihai Eminescu, cel mai bun prieten al sau. Se spune ca cei doi camarazi admirau de pe prispa casei rasaritul si apusul soarelui in zilele de vara si se bucurau de traiul simplu si linistit de la sat, departe de zgomotul orasului.

Bojdeuca din lut, cu infatisare de casa taraneasca se afla pe o ulita in panta si se ascunde in spatele unei portite vechi din lemn ; de la poarta si pana in cerdac coboara o carare pietruita, marginita de copaci batrani.

 Odaia fostului invatator - Creanga este cunoscuta ca si « camera de curat », are ferestre mici, acoperite de perdele albe din panza, un pat ce seamana mai degraba a bancuta din lemn si masuta unde isi scria operele, la lumina unei lampi cu gaz. Cealalta camera pare mai degraba o bucatarioara, dar de fapt este camera in care a locuit ulterior Tinca, gospodina ce avea grija de intreaga casa si ii gatea cele mai bune bucate moldovenesti lui Creanga (acesta era un gurmand declarat, avea in jur de 120kg si 1.85m).

prispa casei

"camera de curat"

"camera de curat"

Tinda

odaia Tincai

 Pretul vizitei la acest muzeu este unul modic, de 5 lei de persoana, insa merita toti banii pentru ca desi pare o casuta mica si simpla de la tara, « lucurile putine spun multe ». Sunt convinsa ca pe timpul verii este chiar mai frumoasa, cand toata curtea e plina de natura vie, copaci inverziti, flori si mirosuri dulci.

La cateva strazi de casa lui Creanga, am gasit si casa memoriala a lui George Toparceanu, pe care am admirat-o doar la exterior.  

 A doua oprire a traseului romantic a fost Parcul Copou, unde am admirat Teiul lui Eminescu, in varsta de 450 ani, iar insasi statuia sa ne-a pus la picioare cateva versuri celebre, din « Dorinta ». Gradina Copou este cel mai vechi parc din Iasi si reprezinta un simbol romantic al orasului datorita marturiei de iubire nescrisa dintre poetul Mihai Eminescu si Veronica Micle. Acesta este situat pe dealul Copoului, iar pe aleea principala intalnim zeci de busturi de personalitati ale culturii noastre. Se spune ca odinioara, promenadele de seara se faceau pe aceste ulite, de majoritatea aristocratilor, cand teiul sub care Eminescu isi saruta iubita, isi imprastia cu generozitate aroma florilor.

In incinta parcului, la doar cativa pasi, intalnim Muzeul Mihai Eminescu, ce se intinde pe 2 etaje : la parter sunt prezente expozitii dedicate operei eminesciene, piese de mobilier vechi, fotografii in original cu Veronica Micle si marele poet, tablouri cu membrii Cenaclului literar si sute de fotocopii dupa caietele scriitorului. Daca la primul nivel, este prezentata opera si viata lui Eminescu, la etajul cladirii gasim Colectia Istoria Teatrului Romanesc, cu exponate ce au facut parte din Muzeul Teatrului : colectii unicat de afise, costume, arta plastica si decorativa, piese de mobilier antice, scrisori si fotografii. Acest muzeu prezinta evolutia fenomenului teatral de la inceputurile sale si pana in epoca contemporana, ilustrand principalele momente din istoria teatrului si contributia marilor personalitati la dezvoltarea acestuia.

Dupa ce ne-am terminat plimbarea romantica, in cartierul locuintelor acoperite de iedera, ne-am intors spre casa parcurgand din nou Traseul Unirii, trecand pe langa Universitatea Alexandru Ioan Cuza, care apropos, este absolut superba, si prin fata Bibliotecii Centrale « Mihai Eminescu ».

Universitatea Al. I. Cuza

terasa cu casa cu iedera

casute din vecinatate

BCU - interior

BCU - interior

BCU - exterior

 Pot spune cu mana pe inima ca m-am indragostit iremediabil de Iasi, asa incat cred ca as fi dispusa sa ma mut definitiv acolo, dar pana atunci, vorba lui Eminescu : « Cand amintirile-n trecut incearca sa ma cheme/Pe drumul lung si cunoscut mai trec din vreme-n vreme ».