Scrisoare catre copilarie

It΄s the most wonderful time of the year – asadar perioada perfecta pentru o calatorie … inapoi in timp. Deoarece se spune ca scrisul e curativ, eliberator, eu cu 2 saptamani inainte de Craciun vreau sa-mi vindec dorul de copilarie.

la balci, Oltenita 1994

Am fost week-end-ul trecut pe la bunici si am ramas peste noapte sa dorm in camera mea, cu parchetul care scartaie si cu patul plin cu perne si ursuleti de plus. Sunt mai bine de 3 ani de cand nu m-am mai ghemuit in cuibul meu, plin cu amintiri. Poarta acelasi miros (specific apartamentului lui mamaie), are aceeasi cuvertura, perdea si mobilier, doar ca acum spatiul pare ca s-a mai micsorat fata de cum il lasasem eu…

Am adormit mult dupa miezul noptii, fiindca am vrut sa fac o introspectie pentru toate starile pe care le-am trait in camera asta cu peretii in culoarea piersicii. Mi-era dor sa ma fac din nou mica si sa stau la povesti cu Iony (asa ii zic eu lui mamaie) pana tarziu in pat, sa mananc scovergi. Sau sa revin la epoca de aur a anilor de liceu cand in fiecare sambata seara ma pregateam ore intregi in fata oglinzii, inainte sa ies la discoteca cu prietenele, iar mamaia ramanea treaza de fiecare data, pana cand eram gata, ca sa imi dea ok-ul pentru cum m-am aranjat (P.S. niciodata nu ii placea cand plecam din casa cu parul lasat pe spate, ci intordeauna imi spunea sa imi prind parul ca asa imi sta cel mai bine).

cu mamaia la tara - 2018

Paste 2021, cu maia

rebelde, cu parul in vant

cu coada, cum ma prefera Iony

Din sacul cu amintiri vreau sa le scot pe acelea pe care din pacate copiii de astazi nu le vor experimenta niciodata din cauza tehnologiei (prea) avansate. Eu, de exemplu, vedeam o ocazie speciala atunci cand mergeam la Bucuresti, la Florina (matusa-mea), care era cadru didactic si imi punea povesti la diafilm, dupa ce stingea toate luminile prin casa si tragea jaluzelele ca sa faca intuneric (copiii de azi au Netflix sau merg la cinema).

diafilme

la muzeu - proiectia unui diafilm

Cand nu mergeam la capitala, ascultam basme la disc (oare unde a pus mama toate vinilurile alea?!) sau vedeam filme animate de pe casete video. Noi nu aveam un dispozitiv video, insa avea vecinul Paun care ni-l imprumuta mereu in preajma Craciunului ca sa putem viziona pe TV inregistrarile de la serbarile mele de sfarsit de an de la scoala. Regret nespus ca nu am pastrat nicio caseta din alea, ca toate erau ale profei de franceza, d-na Mura, care era si organizatoarea spectacolelor de la Clubul Navol.

colectie de viniluri

video + casete

Ah, si apropos de casete, cine e nascut inainte de revolutie stie ca pana sa apara CD-urie, casetele audio erau in trend – eu eram norocoasa ca aveam combina audio cu 2 compartimente, dintre care la unul puteam inregistra orice melodie de pe caseta din sertarul 2 (PLAY + RECORD parca era nu?). Ce se mai agatau si trebuiau derulate cu creionul, cu multa rabdare, sa nu rupem banda. Pe la mamaia eu mai am inca niste casete cu Andre, voi le mai pastrati?

repararea casetei audio

colectie casete Andre

Azi, copiii nascuti in special dupa 2000, stau nepasatori cu orele pe internet, dar eu am primit primul calculator (un IBM) pe la 12 ani si tare mandra mai eram! Era gigant si monitorul si unitatea, dar nici nu conta, ma jucam pe el doar Solitaire sau desenam in Paint, pentru ca nu aveam net – ca sa stau online - mergeam la internet café-uri (la Bozeanu, pe centru) si plateam cate 1 ora sa stau pe Mirc (fiindca atunci nici Yahoo Messenger nu exista) sau sa ma joc GT Racing.

exemplu de cum arata un IBM

interfata MIRC

GT R game

Niciodata nu am avut bicicleta (de aia nici nu stiu sa merg pe una), insa in clasa a7a am cerut role pentru ca asa era la moda. Am primit unele gri inchis, cu roti semi-originale, pe care am si invatat sa merg, dar care dupa 2 luni au ramas de plastic, fiindca s-a spart invelisul de cauciuc. Dupa toata treaba asta, am primit role originale ROXA – pe care apropos, le mai folosesc si astazi (nu inteleg cum ma mai incap)

o incercare esuata/lectii de mers pe bicla

rolele ROXA nowadays

Tot prin clasa a7a am primit primul telefon – un Nokia 3315 gri, pe care evident ca nu exista posibilitatea sa ai internet, insa era folosit in cursul saptamanii doar pentru bip-uri (asa comunicam pe atunci, mai ales cu vreun iubit caruia trebuia sa ii amintesti cat de des te gandesti la el) si maxim pentru SMS-uri. In weekend in schimb, era liber la socializare fiindca exista Abonamentul de 1 cent pe minut si puteam sa vorbim ore intregi la telefon cu toti prietenii.

Tot vad pe Instagram postari cu aparatele alea super cute Instax Mini – sunt super de efect si ma duc cu gandul la aparatul foto de odinioara, caruia trebuia sa ii cumperi insa vrea 2-3 filme (cred ca aveau undeva la 24 sau 36 poze/film) cand plecai in vacante, ca sa iti pastrezi amintirile. Unde mai pui ca nici nu se puteau verifica, cum o facem astazi pe dispozitivele performante, daca au iesit bine. Cata tristete era in sufletul meu cand mergeam sa ridic fotografiile de la centrul de developat de langa piata si vanzatoarea imi spunea ca s-a voalat filmul si imi dadea doar negativul la care ma uitam cu jind, punandu-l in soare sau in lumina becului.

filme Kodak

Ieri vorbeam cu Razvan care-mi spunea ca i se pare ca am o pasiune pentru incaltamintea Nike. De fapt, acest fix il am tot de copil, cand tuturor ne cumparau parintii adidasi ieftini (la maxim 250 mii, cum erau banii pe vremea aia) pe motiv ca ne va creste piciorul. Aveam in scoala generala un baiat a carui mama pleca mereu in Turcia si ii aducea haine de firma si noi toti eram obsedati de Nike-urile lui. De aceea, la o aniversare de pe la 13-14 ani, am cerut cadou o pereche de Nikes, pentru care m-am dus cu ai mei special in Plaza Mall sa mi-i aleg. 

thug life
 (chiar daca adidasii nu sunt pozati)

Partea funny e ca mama nu voia sa dea atatia bani pe o pereche de incaltari care-mi vor ramane mici, insa eu am conspirat cu tata si mi-am ales unii gri, din panza, cu semnul Nike albastru, care erau foarte scumpi (vreo 3 milioane pe atunci) si din disperare sa nu vada mama pretul la raft, am luat cutia cu un adidas nr 38, altul 39 pe care tata i-a achitat pe furis. (Sorry, mama, stiu ca abia acum afli micul meu scump secret cu tata, dupa aproape 9 ani). 

Daca va intrebati cat port acum la picior, raspunsul e nr.37, insa incaltamintea de atunci era intotdeauna luata mai mare, ca sa ΄iti vina si la anul΄- culmea e ca Nike-urile alea s-au pastrat bine pana in ziua de azi si da, imi sunt mari si acum, dar ce conta ce nr erau cand tu aveai NIKE prin anii 2000?!

Voi de ce va aduceti aminte cu drag din copilarie?

*multe din pozele incarcate sunt downloadate de pe Google, caci originalele mele nu mai exista

Casute din turta dulce - COB VILLAGE

La doar 2 ore de Bucuresti, in judetul Buzau exista un satuc de lut numit COB VILLAGE, in comuna Berca. Complexul este format din 5 casute a cate 4 camere fiecare, dar in momentul prezent doar 16 dintre ele pot gazdui turisti. Ele sunt dispuse concentric, in inima gradinii tronand un foisor minunat, all green, impodobit cu beculete luminoase. Aici unde puteti servi masa sau un pahar de vin (varianta de exterior) pentru ca unitatea de cazare are si restaurant si ofera 3 mese/zi (contracost). Pretul mancarii este putin peste medie, iar lista de preparate nu este foarte stufoasa, insa e gustos.

Toate casele sunt construite din cob (de aici si numele), un amestec de pamant din lut, nisip, paie și apa, iar mie textura peretilor si mirosul din odai mi-au amintit cu placere de casa bunicilor de la tara. Ce mi s-a parut foarte inventiv este ca au (re)folosit parbrize de masini pe post de geamuri ascunse in pereti - intregul concept al satucului dorindu-se a fi eco-friendly (iarba si florile pe acoperisul restautantului, piatra din bai, mobilierul din lemn, tesaturile din materiale naturale etc).

Desi gandite initial ca spatiu de relaxare si odihna, proprietara a introdus ulterior si mult-ceruta tehnologie in camere: TV, acces gratuit Wi-FI, mini-bar.

Cei care ma cititi, stiti ca de obicei prezint doar partea frumoasa a locatiilor vizitate, insa pentru o recenzie corecta  si sincera, ma simt datoare sa mentionez si cateva aspecte ce nu mi-au placut la COB Village: nu, nu are de-a face cu aspectul odailor sau al curateniei, ci cu atitudinea patroanei cu care eu/noi nu am rezonat deloc. Fiind septembrie, vremea nu e deloc prietenoasa cu nasurile noastre diminetile devreme sau serile tarzii, iar eu, care sunt o fire mai friguroasa am nevoie ca noaptea camera sa fie bine incalzita, mai ales in concedii unde platim un pret intreg ce  (in mod normal) include toate facilitatile mentionate pe site.

Noi (+alti cativa oaspeti) am avut nenorocul sa fim refuzati de gazda cand am cerut sa ne porneasca centrala (unitatea de cazare avand incalzire in pardoseala), spunandu-ni-se ca dansei nu i se pare atat de frig si ca este sigura ca noi acasa nu am dat (deja?!) drumul la centrala inca din luna lui Rapciune. La insistentele noastre, ne-am castigat dreptul de a avea macar o aeroterma in camera, care nu ofera insa acelasi confort. Asa ca daca mergeti aici in alt sezon decat vara, adaugati-va in bagaj o paturica mai groasa pentru ca veti devein buni prieteni (eu am fost inspirata sa o iau pe cocolino cu mine si iata-mi fericirea pe chip).

La momentul prezent, curtea nu este ingradita complet de gard (am inteles ca pe viitor se va pune poarta), de aceea multi turisti in trecere au posibilitatea de a poposi in mijlocul gradinii pentru poze si plimbari – nu este un lucru prea placut pentru cei cazati pentru ca te poti trezi cu musafiri la geam, curiosi sa vada cum arata camera ta in interior.

Nu am mentionat faptul ca la proprietate nu se poate achita cu cardul, ci doar cash – exista insa cateva ATM-uri chiar in centrul Berca de unde puteti scoate numerar. Noi am ales sa facem turul comunei, sa incercam si alte restaurante (apropos: la Pensiune Moara Veche se mananca foarte bine, iar terasa lor din spate e minunata), sa ne lasam urmele pentru urmatoarele saptamani in noroiul fierbinte de la Paclele Mari – Vulcanii Noroiosi, sa admiram copacii plini cu prune coapte de pe marginea soselei si sa odihnim alaturi de pescarii si vacutele de pe mariginea Lacului Berca.

Desi probabil nu as mai reveni sa ma cazez la COB, sunt recunoascotoare totusi ca picioarele m-au purtat si pe aici, pentru experienta traita si aleg sa pastrez in suflet lucrurile frumoase: locatia superba, casutele din turta dulce ce m-au transpus in lumea copilariei si sunetul clopotelor trase la biserica duminica dimineata. Ah, si mi-am facut si un prieten dragut.

 

Hobbiton village - ODAI DIN PLAI - Fundata

Septembrie. Luni. Va scriu de pe taramul hobbitilor, dar nu am zburat tocmai in Noua Zeelanda, ci am gasit copiile fidele ale casutei lui Bilbo Baggins chiar in Fundata, la mica distanta fata de Cheile Gradistei. Deschisa recent, din ianuarie 2021, aceasta locatie dispune de 4 case, respectiv 5 camere duble pentru cazare (casa nr.1 avand 2 camere, cu bai proprii) toate construite din piatra si lemn, avand ferestre largi, rotunde, acoperite de perdelute albe din panza.

Din nefericire, pin-urile puse pe Waze ne-au cam ametit intre Bran si Fundata si a trebuit sa telefonam gazdei pentru a ajunge la destinatie. Ca si punct de reper, venind dinspre Bran catre Fundata, veti vedea pensiunea Eden pe dreapta, iar de aici, in 20-30m faceti stanga pe drumul pietruit, unde e indicatoul cu Vila Recanto. Mergeti pe acel drum circa 500m, apoi in fata singurei case cu gard rosu, se face o bifurcatie – dvs alegeti traseul din stanga si continuati 2.5km pana la ODAI DIN PLAI. Drumul este destul de prost, cu pietris, insa poate fi parcurs si daca nu ai o masina 4x4, iar view-ul pana aici este superb. Mai exista un drum alternativ, putin mai scurt, care este insa recomandat sa fie parcurs la plecare din Fundata catre DN pentru ca exista portiuni abrupte pe care le-ai putea cobori (mai degraba decat sa le urci – la sosire) cu masina mica.

Proprietarii sunt foarte amabili si draguti, sunt 2 frati care ne-au stat la dispozitie intregul sejur. Fratele - Bogdan - se ocupa de administrarea pensiunii si de partea tehnica, iar sora de partea ce tine de bucatarie. Pe Booking nu este mentionat faptul ca exista posibilitatea sa servesti masa la proprietate, desi il gasesc un aspect important. Facilitatile citite de noi cand am facut rezervarea erau: TV cu cablu, centrala si baie proprie, dar ca Wi-fi lipseste, la fel si optiunea de mese. Exista la 2-3km de aici un magazin La Doi Pasi de unde poti achizitiona ceva de mancare, pensiunea avand o sala de mese cu semineu si o bucatarie complet mobilata, dar si un gratar/foisor unde puteti face un barbecue cu cei dragi. Cel mai apropiat restaurant e cel de la Fundata/Cheile Gradistei, iar acolo se poate ajunge pe jos, in 10-15 minute, pe o poteca pe langa lac.

Noi inainte de a ne caza (check-in se face incepand cu orele 16.00), ne-am oprit in Bran la restaurantul DOR unde am mancat de ne-am lins pe degete (burgeri si tagliatelle cu curcan Julien, rucola, parmezan si sos rosu). Nu stiu de ce am aflat atat de tarziu de DOR pentru ca arata senzational, se mananca bine, iar ideea cu copacul in mijlocul restaurantului mi se pare foarte originala. Noi am avut noroc sa ajungem la o ora de varf (14.30) si sa gasim o masa libera (singura) la care sa servin pranzul (normal, puteai ramane doar pe baza de rezervare in prealabil).

Pentru ca zona este destul de izolata, am rugat proprietarul sa ne sfatuiasca cum putem proceda cu masa si ne-a propus sa ne ajute cu micul dejun (50 RON/pers) si cina (60 RON/pers). Dimineata am primit un platou cu mezeluri si branzeturi - produse locale, legume, oua, ceai, lapte cu caimac, cafea, dulceata si unt. Seara am mancat 2 portii generoase de muschi de porc cu piure si salata de varza (mai aveam si alta optiune pentru cina: carne la garnita cu piure, insa nu suntem fani) si desert: chec de casa. Totul a fost delicios!

P.S. Imi cer scuze pentru atatea detalii culinare, dar mi-a placut mult cartea citita recent - Un an in Provence, unde existau descrieri despre bucate, intinse pe pagini intregi, de aceea am vrut si eu sa induc o atmosfera de ospat si vacanta in aceste randuri.

Revenind la povestea noastra, catunul ODAI DIN PLAI este printre cele mai relaxante locatii vizitate in Romania, se aud cat e ziulica de lunga greierii si albinele, iar de jur-imprejur, se intinde pajistea verde si brazii inalti. Noi ne-am baut cafeaua pe terasa pana la orele pranzului cand ne-am indurat sa parasim putin cuibul ca sa vizitam Cetatea Rasnov.

Am fost cazati la casuta cea mai spatioasa – care poarta nr.2 si am avut surpriza (placuta) ca doar casuta de langa noi (nr 1) sa fie ocupata in aceasta perioada, de 2 cupluri  foarte dragute si prietenoase, in rest am fost stapani pe intreaga mosie. Ne-am bucurat de liniste deplina si de toata gradina. Odaile toate sunt ascunse sub pamant (au fost construite excavand pamanatul, adanc) intocmai ca cele din Lord of the ring. E foarte fain sa urci pe potecile inverzite si sa te plimbi pe acoperisurile verzi si vii ale casutelor. De aici te poti bucura si de o priveliste 360, direct de pe terasa imensa de deasupra.

Am Google-it poze cu casele-hobbit si pe perioada iernii si arata foarte cosy asa imbracate in straie albe si toate imprejururimile pline de nameti. In noptile cat am locuit aici, centrala a mers la maximum si a fost cald in casa, precum intr-un barlog de ursi, deci da, ne place. Ochiul meu critic, in ceea ce consta amenajarea interioara, ar adauga in camera o blana groasa aruncata pe jos, mai ales ca podeaua si cativa pereti sunt din piatra si vizual creaza senzatia de rece.

Tot interiorul are elemente din natura, barne din lemn, cuiere din copacei tineri, iar lenjeria si prosoapele sunt albe si brodate cu numele unitatii. Fiecare casuta are in fata ferestrelor rotunde cate o bancuta proprie unde iti poti bea cafeaua/ceaiul dimineata afara, citind o carte. Toate locuintele sunt foarte luminoase, fiind pozitionate cu fata catre rasarit.

E foarte placut sa stai pana seara tarziu la aerul curat, sa privesti de sus ati turisti cum fac scurte plimbari prin padure cu bicicleta sau cu caii.

Iaca eu incalec-ai pe o sa si v-am spus povestea asa, iar voi, chiar daca nu va cazati, daca aveti drum prin Valea Prahovei, urcati rapid pana la casutele astea minunate fiindca poarta ramane deschisa turistilor.

Chapeau pentru idee si atitudine ownerilor!