duminică, 14 octombrie 2018

Hola, Barcelona!


Hola Amigos! 😊  Tocmai ce ne-am intors dintr-un city-break de 4 zile din Barcelona si voiam sa impartasesc cu voi mai multe imagini si pareri despre orasul lui Gaudi, imediat ce-mi gasesc o pozitie comfortabila, deoarece iubitul meu catel doarme fix in mijlocul patului, sub patura.


Dupa un zbor de 3 ore, am aterizat (din Bucuresti) pe aeroportul El Prat marti seara, undeva in jurul orelor 22.30, dupa o intarziere de aproape o ora cauzata de starea proasta a vremii (cu furtuni si ploi) din Spania. Nu am avut bagaje de cala, asa ca am sarit direct in autobuzul care ducea catre centru. Va prezint si voua care sunt variantele de transport de la aeroport pana in centrul Barcelonei, in Plaza Catalunya:

  • Autobuz N46 (care circula pe timp de zi pana la orele 22.00 si vine la fiecare 15 minute), cu pretul biletului de 2.20 EUR/persoana ;
  • Autobuz N47 - varianta de noapte a autobuzului N46 (circula in intervalul orar 22.00-05.00), acelasi pret si traseu ;
  • Autobuzul oficial al aeroportului : Aerobus A1 ori A2, in functie de terminalul in care va aflati (A1 pentru terminal 1 ; A2 pentru terminalul 2), circula non-stop, la fiecare 10 minute, iar pretul biletului este de 5.90 EUR/persoana. Noi pe aceasta l-am ales si am ajuns la destinatie in mai putin de jumatate de ora.
  • Metroul care circula pe magistrala L9, luat de la statia Aeroport T1 sau T2 (in functie de terminal) e putin mai complicat pentru ca nu exista linie directa pana in Catalunya, ci trebuie sa schimbati trenurile. Biletele sunt la pret de 2.20 euro/persoana
  • Taxi, care e si cea mai rapida varianta, dar costul e undeva intre 20-30 EUR.


Day 1 :

Hotelul nostru a fost amplasat undeva in zona Universitat, iar statia la care ar fi trebuit sa coboram purta acelasi nume si era penultima. Nu am stiut, asa ca am mers pana la capat, in Piata Catalunya, de unde am luat-o la pas spre unitatea de cazare. Era aproape de miezul noptii, ploua, eram obositi, infometati si nervosi ca nu aveam nicio harta a orasului, ci doar GPS-ul telefonului care nu ne-a prea ajutat. Am facut cativa km prin imprejurimi, pe toate stradutele si bulevardele, pana sa gasim hotelul care era la o aruncatura de bat, insa hey : sa ne bucuram ca finally nu ne-a prins ziua de miercuri pe strazi. Am fost putin (mai mult) dezamagiti de Barcelona in prima seara, din pricina vremii, a dezorientarii noastre si a camerei oribile primite la check-in, asa ca deja aveam regrete pentru vacanta « la pomul laudat ». Am adormit destul de tarziu, cu un gust amar de Barcelona. 



Day 2 :

Surprinzator, am dormit extrem de bine in patul minuscul, insa asta nu mi-a schimbat decizia de a parasi hotelul sau a schimba camera (daca exista o varianta mai buna). Am coborat la receptie, unde m-a intampinat zambitoare receptionista Madonna care mi-a oferit o alta camera, extrem de draguta, cu un design modern, mult mai spatioasa si curata. La orele 11.00, aveam o noua camera si nu numai starea vremii de imbunatatise, caci ploaia se oprise si soarele stralucea, dar si starea noastra de spirit. 

 

Prima vizita a fost unde altundeva decat la emblema orasului - Sagrada Familia. Puteti ajunge aici cu metroul, daca mergeti pana la statia cu acelasi nume. Toate tichetele de calatorie costa 2.20 euro/persoana, dar daca vreti sa vizitati mai multe obiective fara sa parcurgeti multi km pe jos, e mai convenabil sa va achizitionati de la automatele din statiile de metrou un pass card ce contine 10 calatorii, nu este individual, poate fi folosit pe toate mijloacele de transport in comun din zona 1 Barcelona (bus, tren, metrou, tramvai) si costa doar 10.20 euro. Atentie insa, acest permis de trecere nu este valabil pentru aeroport, deoarece El Prat nu se afla in zona 1. Catedrala creata de Gaudi este extrem de impunatoare, cum se poate sesiza si din poze si este absolut fascinanta, mai ales ca fiecare latura a sa are diferite infatisari. 





Am continuat ziua mergand (pe jos), mangaiati de razele soarelui, spre pasajul Gracia, considerat vitrina modernismului catalan, unde se aflau alte 2 minunate creatii gaudiene: Casa Batllo  si Casa Mila. Constructia icoanei Barcelonei, si ma refer aici la prima casa – Batllo este rupta dintr-un basm, deoarece natura este prezenta altfel : balcoane au forma de crini, unde aerul si apa (fatada evoca valuri tulburate de vant), se imbina cu focul (reflectat de jocul de culori al casei) si pamantul (cenusiul din culoare, teracota si faianta sunt facute din pamant ars).



 Casa Mila a fost numita “La Pedrera” – cariera de piatra, datorita fatadei sale exterioare dure, ce aduce cu o stanca. Balcoanele sunt din fier forjat negru si fiecare dintre balustrade este diferita de celelalta. Acest obiectiv turistic nu este atat de colorat precum celelalte creatii gaudiene, fiind ultimul construit, insa cucereste turistii prin forma sa indrazneata si mai ales prin interior – Apartamentul fiind absolut genial.






 
 
Spre seara, ne-am plimbat pe celebrul bulevard Las Rablas si pe stradutele cochete ale Cartierului Gotic. Aici am admirat exteriorul Catedralei Gotice si obiectele vintage expuse in cadrul targului de vechituri din piata mare, am savurat o inghetata de mango si am mers mai mult cu nasul in sus (nu pe sus !), fascinati de toate balcoanele si design-ul cladirilor spaniole, puse intr-o lumina mai frumoasa datorita culorilor apusului. 







  
Dupa 19.000 pe pasi si aproape 14 km am ajuns in camera, unde am stat cu picioarele pe pereti si am mancat prostioare : pechuca de pui, paella, gogosele si bere Estrella.

 

Day 3 :

Ziua a treia si cea mai calduroasa a fost joi. Au fost peste 25 de grade, lumea purta pantaloni scurti si tricouri, iar ochelarii de soare erau nelipsiti. De aceea, am dedicat prima parte a zilei Parcului Guell, iar dupa-amiaza plajei Barceloneta, pentru a admira apusul romantic la malul marii, cu sunetul valurilor pe fundal.



La cateva minute de mers pe jos de statia de metrou Vallcarca, se afla failmosul parc de pe colina El Carmel si este o alta proiectie a arhitectului Gaudi, cu o suprafata ce depaseste 17 hectare. Pentru a ajunge aici va trebui sa parcurgeti străduţele înguste ale Barcelonei si sa urcati pe scarile rulante, printre vilele cu iederă înflorită şi palmieri.


Datorită locației sale la marginea orașului și la o altitudine mare, acest parc ofera o atmosfera relaxanta, pașnică si contrasteaza cu zgomotul și agitatia capitalei catalane. Gaudi a reusit sa integreze toate operele sale în natură si sa construiasca in parc coloane de piatră de dimensiuni si forme diferite care sugerează trunchiuri de copaci, stalactite și peșteri. In aceasta gradina imensa, pluteste un aer exotic, datorita aleilor marginite de palmieri inalti, in care se ascund cuiburi de papagali ce striga. Apropos de vegetatie, Gaudi a ales si alte specii native mediteraneene, potrivite terenului: pin, salcâm, stejar, eucalipt,  smochin, Magnolia, iedera, trandafir, lavanda, etc.







 
 Casutele colorate din parc seamana cu aluatul de turtă dulce cu scorţişoară si chiar in centru, gasim un muzeu ascuns intr-un castel mic, roz, cu turn înalt pana in albastrul cerului si cu balcoane rotunjite unde insusi Gaudi a locuit. Majoritatea construcţiilor din parc sunt decorate cu mozaicuri colorate numite trencadís, compuse din fragmente de ceramică şi sticlă. 


 
 Intrarea in parc este gratuita, iar accesul in muzeul Gaudi costa 5.50 EUR/persoana. In apropiere de intrarea laterala a parcului se afla o statie de autobuz (95 si 24, cel din urma avand capatul chiar in Piata Catalunya). Noi l-am ales pe cel din urma si am facut o plimbare de aproape o ora prin Barcelona, de data aceasta pe la suprafata si ne-am bucurat sa vedem si alte parti ale orasului. Am coborat in centru si am mers la o terasa unde am savurat o paella delicioasa si o cafea cremoasa. 








 Asa cum planuisem, a doua parte a zilei am dedicat-o plajei – am luat din nou metroul pentru 4 statii (de la Universitat L1, apoi am schimbat la Passeig de Gracia pentru L4), pana la Barceloneta. De la metrou pana la plaja am facut o promenada de 15 minute, am admirat portul si falezele pline de marfa (genti, adidasi, tricouri, accesorii) si vanzatori ambulanti.





View-ul marii a fost superb si linistitor, ne-am descaltat si am alergat prin apa calduta, am fugit de valurile inspumate, apoi ne-am asezat pe nisip si am facut aerosoli pana s-a inserat de-a binelea.








 Pana am ajuns inapoi la hotel, parcursesem deja 21.000 pasi, deci peste 15 km facuti la picior si azi…

Day 4 :

Vineri, 12 Octombrie. Am iesit devreme pe strazi astazi si nu intelegeam de ce este atat de aglomerat peste tot. Zarva, agitatie, politisti, pesemne ca urmeaza un meci important si chiar azi, cand mergem sa vizitam Camp Nou. Metroul a fost iarasi taxiul nostru si ne-a dus prêt de vreo ora pana la statia Palau Reial, foarte aproape de stadion. Mie personal mi-a placut FC Barcelona Megastore-ul pentru ca era foarte mult roz neon pe tricourile jucatorilor, mirosea a bubble gum si vanzatorii erau simpatici.







 La capatul celalalt al stadionului se afla Palatul Regal de Pedralbes. Cladirea e construita in stil neoclasic si e inconjurata de o gradina foarte mare, spectaculoasa, luxurianta, cu iazuri cu ratuste, fantani si statui, bancute din bambus si mult verde. Aici a fost primit Cristofor Columb la intoarcerea lui din America de catre Regina Isabella a Spaniei. Palatul are in fata parcul si o platforma semicirculara cu o balustrada decorata cu busturi din marmura alba. In fata, in apropierea intrarii, se afla o sculptura in marmura a reginei Isabella a II a. A fost o adevarata incantare sa ne plimbam, de mana, peste podurile romantice, pe potecile inverzite si racoroase, adulmecand mirosul de tei, cedru si pin.













 
 
 Dupa inca 14 km parcursi pe jos, in drum spre hotel, am aflat ca azi e atat de multa lume pe strazi pentru ca e Ziua Nationala a Spaniei ! E ziua ce comemorează Descoperirea Americii de către Cristofor Columb! E ziua cand toti spaniolii au liber si ies pe strazi pictati pe fata in culorile ros’-galben si isi poarta mandri drapelul cu ei.

La multi ani, spaniolilor, ce tara minunata aveti ! 🎉


















Toscana – tur in Florenta, Siena si Lucca

Toscana este extrem de cunoscuta in randul pasionatilor de calatorii fiindca e regiunea-vedeta a Italiei, prezenta in toate brosurile, promo...