La pas prin 3 sate sasesti (partea I)

Vacanta prelungita de 1 mai m-a (a)tras tot in zona Transilvaniei, la linistea de la sat. Am modificat putin data de plecare si “am furat startul”, dand drumul mini-concediului inca de pe 30 aprilie pentru a evita aglomeratia de pe sosea.

Waze-ul ne-a recomandat ruta (foarte libera) Bucuresti-Valea Prahovei-Zarnesti, iar prima oprire a fost:

Satul Cata, unde gasisem pe AirBnb “Ferma Indianului – Zimmer”, o ferma de bivoli la care am dorit sa facem un prim popas pentru a vedea intai camerele, pentru a ramane intr-una din seri acolo. Am rasfoit multe articole si reportajele de pe internet despre indianul Krishan care s-a indragostit de Romania si a dorit sa inceapa o noua viata ca fermier aici. Daca la inceput locatia a functionat cu ajutorul voluntarilor romani, maghiari sau straini care ajutau la muncile fermei (ingrijirea/hranirea animalelor, lipirea casei etc) in schimbul cazarii si meselor, in ultimii ani cele 4 camere denumite Lup, Bivol, Cal si Urs au devenit unitati de cazare contracost, ele gasindu-se pe platforma AirBnb aici. 

Aici a fost pentru prima oara cand am mers fizic la o locatie pentru a vizualiza camera, inainte sa o bookuiesc si sa platesc online, iar intuitia nu m-a dezamagit. Am ramas surprinsi sa ajungem la ferma si sa o gasim parasita, doar cu un paznic care a ridicat din umeri cand am intrebat de cazare, spunandu-ne ca de anul trecut nu au mai acomodat turisti. I-am cerut nr de telefon al proprietarului pentru a intelege mai bine situatia actuala, iar Krishan (acum mutat in Germania) ne-a spus ca nu au mai fost cereri, ca au ramas fara personal la curatenie si daca vrem sa innoptam acolo, trebuie sa rezervam prin AirBnb, dar cu 2-3zile inainte, pentru a gasi pe cineva sa faca curat. Ne-a dezamagit putin raspunsul lui si ne-a parut rau ca afacerea lui pornita cu atat entuziasm a palit, mai ales ca in joc erau 200 hectare de pasune, 10.000 hectare de padure si 1 hectar cu livada. Inainte de a ne urca in masina am mai intors capul de cateva ori pentru a fotografia peisajul superb, casa albastra, fara suflu care ne privea trista, si cei cativa bivoli ce pasteau afara. Ciudat ca nu a mers business-ul lui, mai ales ca bivolii/vacile sunt animale sfinte in India.

  

 

Cloasterf – mica aşezare din estul Transilvaniei: Aproape de sat se află ruinele unui castel cunoscut localnicilor sub numele de “Castelul Maimuţelor”. Legenda spune că o valoroasa comoară s-ar afla ascunsă în spatele unei uşi de fier invizibile, aflată pe dealul castelului. Din când în când uşa apare de nicăieri, însă ea poate fi descuiată doar cu mătrăgună, o plantă magică. 

 

Desi nu foarte popular in randul satelor sasesti, Cloasterf este destinatia ideala daca sunteti in cautare de liniste, conexiune cu natura si intoarcerea la origini. Tocmai de aceea, prima seara am ales sa innoptam aici, intr-o casuta de oaspeti traditionala, cu o gradina generoasa plina de pisici blande, catei prietenosi si miros de liliac.

 

In curtea de la Dominic Boutique gasim mai multe unitati de cazare, mai exact 3 case micute, numite Atelier (care e si cea mai mica, aici am dormit noi), Gardener’s Cottage, Little Barn si Casa Mare – la parter Saxon Romantic si la mansarda – Dominic Attic. 

 

 

Fiind o zi de miercuri, intreaga pensiune a fost a noastra, deoarece ceilalti oaspeti urmau sa vina din 1 mai. Ziua ne-am putut plimba desculti prin iarba, iar seara ne-am adapostit in hambar (Bruno’s Barn) la etaj, unde am testat pianul vechi si am stat cu piscile in brate pe paturile inalte de tara. 

In hambar exista un frigider functional si un aparat de cafea de care am facut abuz (eu), dupa ce am Google-it si gasit un magazin in sat pentru a-mi cumpara lapte. Exista posibilitatea de servire a micului dejun la pensiune, contracost (60ron/persoana) si consta in bunatati locale: branzeturi, mezeluri, oua, vinete/guacamole, legume, dulceata, unt, paine de casa. 

Cu un numar de locuitori foarte mic (putin peste 150), satul nu are multe atractii turistice, in afara de biserica fortificata si ulitele cu case colorate, cu porti inalte.

Saschiz - cand ma gandesc la acest sat, primul gand care imi vine in minte e vestita ceainarie Tei, a carei poveste o puteti citi aici. I-am calcat pragul de mai multe ori in ultimii ani si pasiunea mea pentru aceasta locatie inca nu s-a stins. Nu aveam cum s-o ratez daca tot am ajuns aici, asa ca am comandat bunatatea de lichiu facuta in casa (o prajitura cu ou si branza), socata si sucul de mar, din recolta proprie.

 

 

Bucataria lor era ca intotdeauna plina cu gemuri si siropuri din "Pivnita bunicii", dar nu am cumparat niciun dulce, cu speranta ca vom gasi o cazare la ei (au si 1 camera de oaspeti, dar era ocupata) sau altundeva in Saschiz, astfel incat sa putem participa la Festivalul Rubarbarului, organizat pe 3 mai in intreg satul. Sarbatoarea delicioasa are loc anual si presupune ca toate gospodinele sa pregateasca gustari traditionale, precum placinte, prajituri, gemuri etc din rubarbar. 

 

 

Nu am avut noroc sa gasim o camera sa innoptam aici, desi am batut la portile mai multor pensiuni (Saschiz 175 GuestHouse, Castel View etc), iar localnicii ne-au spus ca motivul pentru care e atat de aglomerat satul in aceste zile este chiar Sarbatoarea Rubarbarului, la care se adauga si (re)deschiderea/inaugurarea Bisericii evanghelice. Si vremea a fost una splendida, cu mult soare si pomi infloriti, asa ca nu ma mir de ce toti turisti au fost atrasi de farmecul Saschizului. 

 

 

Cu burtile pline de la ceainarie, inainte de a parasi satul pentru a ajunge in urmatoarea locatie, am urcat (pe jos) aproximativ 1 km pana la biserica fortificata, chiar daca aceasta era inchisa, macar pentru a vedea de sus intreg orasul. Drumul a fost destul de abrupt, cu pietris destul de alunecos, construit la urcare intr-un plan destul de inclinat - chiar am facut o gluma cu Razvan ca ne-am bifat orele de cardio pe banda inclinata in drumetia pana acolo. Sus, langa biserica exista un indicator "atentie, ursi", iar la vederea lui eu nu am mai reusit prea mult sa ma concentrez la peisajul panoramic, fiindca picioarele mi-o luasera deja inainte, sa ajunga mai repede la masina.

Toate satele sasesti au aceeasi istorie trista: dupa revolutie, majoritatea sasilor au plecat si localitatile au ramas aproape pustii. In ultimii ani rudele unora dintre ei s-au intors in tara si au inceput sa renoveze casele batranesti, insa numarul acestora este extrem de mic. Bisericile lor fortificate de asemenea poarta aceeasi soarta: initial catolice, cu banci de rugaciune ce erau ocupate in functie de sexe (femeile jos, iar barbatii la etaj) au fost transformate in evanghelice odata cu "cucerirea" satului, vopsite in culori neutre de bleu, albastru, vernil-turcoaz.