In cautarea casei albastre din Viscri & Cetatea Rupea

De cativa ani imi doream sa ajung in Viscri. Vazusem tot felul de imagini de aici si eram absolut fermecata de culorile vii ale casutelor si de ceea ce citisem despre cel mai vizitat sat sasesc.  Se afla la circa 4-5 ore de mers cu masina din Bucuresti, insa drumul nu este cel mai bun. Venind dinspre Brasov catre Sighisoara, dupa ce treceti de Rupea, o sa vedeti un indicator la stanga spre Viscri. Veti mai parcurge alti 7 km in mai bine de jumatate de ora pe un drum prost, de tara, neasfaltat, cu multe gropi. Noi am profitat de peisajul pitoresc si pentru ca oricum nu ne grabeam sa ajungem, am facut cateva opriri pe “ulita” pentru a culege flori de camp si pentru a fotografia casutele mici, parca rupte din poveste.

Nu ne-am cazat in Viscri, deoarece aveam deja book-uite 2 nopti in imediata vecinatate (in satul Cloasterf) si chiar ne-am bucurat de optiunea facuta fiindca acest loc nu ne-a impresionat in mod special. Imi creasem o cu totul alta impresie despre acest coltisor transilvanean datorita publicitatii facute dupa ce s-a aflat ca printul Charles al Marii Britanii detine aici o casa si ca anual, Alteta Sa vine sa petreaca cateva zile in inima Romaniei. Imi imaginam ca Viscri imi va da acea stare de implinire sufleteasca, cu gust de nostalgie, dar si de regret ca ma aflu intr-un corp prea mic si ingust pentru a gazdui toata viata si frumusetea din jur.

In sat nu ai prea multe de facut, in afara de a admira casutele colorate ale satenilor sau de a gusta din bucatele traditionale la unul dintre putinele restaurante din zona (Viscri 32 sau Cafe Artizan); viscri-enii (daca ii pot numi asa) nu au nume pentru strazi sau pensiuni, ele purtand denumirea simpla de Viscri + numarul locuintei. 

Principalul obiectiv turistic din Viscri este  Biserica Fortificata, care intr-adevar merita vizitata, privelistea de sus, din turn fiind absoult fermecatoare! Intrarea costa 8 lei/adult, iar in incinta sa exista constructii vechi cu doua turnuri si doua bastioane, o biserica ce dateaza inca din secolul XIII, cu un interior facut dupa modelul bisericilor Evanghelice: cu bancutele din lemn, candelabre, o orga mica si un balcon pentru cor. Din pacate, nu am prins slujba, dar imi inchipui ca este tare placuta si linistitoare. In jurul bisericii exista ziduri de aparare si incaperi amenajate ca intr-un mic muzeu cu perne tesute manual, vestminte populare si opinci, fuioare, razboaie de tesut covoare si alte obiecte de décor vechi.

Casa printului Charles a devenit o a doua atractie pentru vizitatori: este o locuinta simpla, taraneasca, de culoare albastra, de pe strada principala. Atunci cand cand Alteta Sa nu este venit in Transilvania, casuta albastra este inchiriata in regim de pensiune, pentru iubitorii de traditie. Vis-à-vis de locuinta-vedeta a satului ptuteti gasi un mic magazinas alimentar de unde va puteti cumpara de-ale gurii.

La cateva minute (de mers cu masina) de Viscri, puteti vizita Cetatea Rupea, o ruina a  unei vechi cetati dacice, cu ziduri impunatoare ce iti dau fiori. Drumul pana sus este asfaltat, iar taxa de intrare este 10 lei/persoana. Citadela pastreaza o legenda de mii de ani care spune ca atunci cand doi tineri isi legau destinele, trebuiau sa contribuie la construirea cetatii, punand cate o piatra la temelie. O alta poveste spune ca in interiorul cladirii s-ar fi sinucis tatal dacilor, Decebal. In ziua in care am vizitat aceasta cetate, parcarea era plina de autocare de turisti, cei mai multi straini. Am aruncat o privire pe la tarabele din fata cetatii si ne-am achizitionat, ca de fiecare data, un magnet pentru frigider ca si suvenir. Pentru ca citadela este contruita doar de piatra, caldura s-a simtit mai intens, iar noi n-am avut nici macar o sticla de apa in rucsac.

Recomand ca daca mergeti aici (mai ales) vara, sa va luati lichide in geanta pentru ca nu gasiti nimic de cumparat prin apropiere, ci doar in oras, la prima benzinarie. Asa ca turul nostru s-a terminat destul de rapid deoarece si noi, si catelul (care a fost very welcomed inside) eram lesinati din cauza soarelui.

Dominic Boutique din Cloasterf

Vantul adie usor umfland draperia de panza de la geam si lasand mirosul proaspat de dimineata sa patrunda in camera. Aud greierii, ciripitul pasarelelor, cantecul cocosului si din cand in cand cate o caruta cu localnici vorbind despre propriile gospodarii. E luni si sunt pentru prima oara indragostita de aceasta zi, deoarece sunt la tara, undeva in inima Romaniei, in cea mai pitoreasca casuta din satul Cloasterf, care inca isi mentine mirosul de pamant si lemn vechi. Nu avem televizor in camera, iar semnalul la telefon este foarte slab, insa aceste aspecte nu ma deranjeaza catusi de putin. Nu s-a luminat de mult afara, insa azi soarele nu s-a zgarcit deloc sa apara si a fost extrem de nerabdator sa ne intalneasca. Imi fac curaj sa cobor din patul inalt, ca de printesa si sa ies in gradinita din spatele casei, in picioarele goale, sa simt sub talpi iarba atinsa de roua si pamantul moale. Iasomia si bujorii raspandesc o aroma placuta si ma fac sa inchid ochii pentru a ma bucura de aceasta clipa, mangaiata de soare. Zumzetul albinelor ma face sa tresar si sa revin inapoi, pe pamant...

Mi se umple sufletul de bucurie cand vad ca satele vechi romanesti lupta prin frumusetea lor sa-si recapete identitatea si sa adune cat mai multi turisti, pentru ca trebuie sa recunoastem, cei care nu ne-am nascut la tara sau n-am trait intr-un astfel de mediu, am ajuns sa apreciem mai mult viata simpla, mai aproape de natura, in detrimentul civilizatiei si luxului de la oras.

Se spune despre Cloasterf (Kloasderf in dialectul sasesc) ca in trecut avea doar 27 de locuitori, iar acum, la ultima recenzie facuta ar avea undeva la peste 150. Este o liniste de nedescris aici, fara obiective turistice de vizitat, ci doar cu un lacas al unei biserici vechi fortificate si multa viata datorita naturii si al dealurilor minunate ce il inconjoara; putinii sateni pe langa care treci te saluta cu zambetul pe buze, ridicand politicos mana. In satucul sasesc nu exista decat un singur magazinas cu prea putine produse alimentare (precum oua, apa, bere etc), asa ca daca petreceti cateva zile aici e mai bine sa faceti un popas pentru cumparaturi, mai intai - in Brasov (care e la aproximativ 40 km distanta si e cea mai buna solutie daca veniti dinspre Bucuresti) sau in Sighisoara, care e la 25 km.

Desigur, daca veti face aceeasi alegere ca si noi, si veti opta pentru o cazare intr-una din casutele de la Dominic Boutique, puteti cere proprietarului sa va asigure si mesele de dimineata si/sau seara. Pensiunea despre care va vorbesc este amenajata intr-o gospodarie saseasca, formata din 4 casute puse la dispozitia turistilor. Gazda noastra a fost „Casa Mare” care a pastrat cel mai mult din aspectul original al constructiilor si interioarelor de altadata: cu grinzi vechi, paturi din lemn sculptat, candelabre, piese de mobilier antice. Atmosfera din interior este cu totul inedita, noi chiar ne-am simtit ca intr-un muzeu, in mod special la vederea scarii interioare din lemn ce duce in mansarda absolut spectaculoasa. 

Apartamentele si camerele din celelalte 3 casute din povesti (denumite „Little Barn”, „Atelier” si  „Gardener’s cottage”) sunt mai intime si mai mici, ele fiind niste anexe reconstruite, pastrand insa si ele acelasi aer vintage. Puteti arunca si voi un ochi la ele pe Booking, pe noi ne-au fermecat, de aceea vom reveni aici si in august. Ne-a placut si ca ne-am putut gati singuri (unele casute au si chicineta proprie complet mobilata), am putut face gratar, ne-am putut recrea pe iarba sa citim, ne-am putut juca cu pisicile "casei".

Atelier - interior camera

Little Barn

Gardener's cottage

Atelier

interior Gardener's Cottage

In scurta noastra sedere la pensiunea din sat, am reusit sa legam si cateva prietenii, dupa ce am impartit hambarul din curte in linistea noptii, pasiunea pentru animale si calatorii. Stand la taclale in gradina mare, am auzit pentru prima oara de la Cosmina – o doamna foarte draguta din sat, care se ocupa de bucatarie si de administrarea proprietatii - de dulceata de gogonele, de rubarba si de ulei de catina, pe care chiar ea le prepara.

Noi ne-am bucurat nespus ca in weekendul prelungit de Rusalii ne-am putut bucura de acest colt fermecator din inima Romaniei, cu oameni faini si dornici de povesti. Voi lasa insa imaginile sa vorbeasca de la sine, cuvintele sunt prea mici pentru a descrie frumusetea satelor transilvanene.

P.S: Ah, inca ceva: aveti voie si cu animale de companie la aceasta pensiune. Deci inca o BILA ALBA :)