Dimineţi la ţară – pe urmele copilăriei

E sâmbătă dimineaţă. M-am trezit destul de devreme astăzi căci razele soarelui se strecurau printre crăpăturile draperiei, ceea ce m-a făcut să cred că e aproape de orele pranzului. M-am ridicat adormită din pat, căscând, iar in timp ce mă întindeam, i-am făcut loc soarelui să patrunda cu totul in cameră. Am deschis fereastra, fiindcă ador mirosul de „frig” de la primele ore şi am lasat ciripitul păsărilor să mă ducă înapoi în timp, pe vremea când nu eram nici măcar la şcoală şi îmi petreceam vacanţele la bunici. 

 

M-am întors în pat, am închis ochii şi mi am imaginat că sunt din nou copil: de astă dată eram în patul din a doua odaie, de la ţară şi adulmecam mirosul de iarbă proaspăt tăiata ce intra prin perdeaua de pânză alba, de la fereastra mică cu gratii. Mugetul vacii, cântecul cocosului, glasul suav al vrăbiuţelor ce locuiau în nucul din faţa casei şi fâşâitul sutelor de paşi ai bunicii printre firele de iarbă mi-au încântat dimineţile zi de zi. 

Ţin minte parcă şi acum că primul contact cu aerul de afară nu era cel mai prietenos, fiindcă îmi dădea câte un fior rece, dar alergam grăbită pe poteca din jurul casei ca să ajung în bucătaria de vară unde bunica cocea scovergi. Bucuria cea mai mare era să gust din turtele calde şi apoi să fugăresc găinile prin curte, să îmi târşesc galoşii prea mari şi prea grei pentru picioarele mele, până la poartă şi să mă caţăr pe gardul vecinei, să o anunţ că m-am trezit şi că vreau sa iasă să vorbim. Toata zilele erau la fel şi în acelaşi timp le percepeam diferit. Nu simţeam oboseala nici dupa o zi întreagă de alergat şi de jucat în praf, cu păpuşi blonde şi şatene făcute din ştiuleţii de porumb. 

 

La prânz, eram cea mai fericită dacă mamaie mă trimitea la magazinul de la colt să mai cumpăr câte ceva, căci simţeam că sunt „mare” şi am responsabilităţi. Stăteam chiar şi câte 3 luni la ţară, vara şi ţin minte că întotdeauna mă întoarceam de acolo tunsă băieţeste, cu julituri prin genunchi şi pe la coate şi cu câteva nuanţe mai închise ale pielii din cauza soarelui care mă urmărea peste tot. Ca s-o citez pe mama, arătam exact ”ca un pui de stăncuţă”!

Aveam în deal un stâlp de înaltă tensiune pe care noi, toţi copiii, îl consideram a fi un bloc, iar prin găurile sale fiecare din noi avea etajul lui. De stâlp stătea mereu legata capra unui vecin căreia îi dădeam tot ce găseam prin buzunare: rahat topit, bomboane mentolate lipite de cusătura pantalonilor sau seminţe. Doar era câinele nostru de pază, de la bloc.

Cea mai mare bucurie o aveam când ne strângeam câţiva ţânci pe prispa din spatele casei, întindeam câte un covoraş şi începeam să facem compot sau dulceaţă din apă, fructe şi un strop de zahăr (cât apucam să fur din bucătărie) din care adulţii erau obligaţi să guste. 

Aş da tot comfortul vieţii cotidiene pe un weekend liniştit la ţară, în vechea cămaruţă cu pat înalt, iarna să ascult sfârâitul lemnelor trosnind în soba proaspăt zugravită, fără nicio grijă şi stres, fără aglomeraţie şi deadline-uri.

Ce rau îmi pare că nu am nicio poză de pe vremea aceea cu peisajul de acolo. Singurele amintiri pe care le am, sunt păstrate în suflet şi în imaginile minţii, dar şi câteva fotografii actuale ale locului.

Ah, şi mai am câteva mixed feelings pe care le asociez cu copilaria mea şi care imi dau o linişte ciudat de plăcută: mirosul de cărţi noi şi de iasomie, atingerile blânde ale vântului cald de primăvară, briza mării, smotoceala căţeluşilor, culorile naturii. Ȋmi amintesc de Alexandra mică iernile  cu miros de portocală, scorţişoară şi brad ; toamna când frunzele foşnesc zgomotos sub tălpi, pe aleile pacurilor, verile cu plimbări în picioarele goale pe nisipul ud, la apus de soare.

Ador să savurez un ceai fierbinte şi o carte bună imediat ce am ieşit din duş şi afară ploua, să ascult muzica mea preferată în timp ce călătoresc spre job cu metroul, să mănânc dulciuri (fără să mă îngraş), să privesc chipurile persoanelor dragi atunci când le dăruiesc cadouri, să dau frâu liber sentimentelor, să risc pentru a câştiga, să meditez, să citesc, să mă plimb prin natură, să sting lumina şi să ascult liniştea…

"Nu e nimic mai interesant decat sa te intorci intr-un loc care a ramas neschimbat ca sa iti dai seama cat de mult te-ai schimbat tu" ...

Business trip - Praga

V-ati imaginat vreodata ca nu exista atatea locatii in lumea asta si ca de fapt lumea in sine e un singur loc? Eu da. In timp ce zburam deasupra a hectare de vata de zahar mi-am pus intrebarea: oare nu e totul doar o iluzie, caci e prea frumos ca sa fie adevarat acest view?

Oare nu sunt doar in mintea noastra toate aceste drumuri de la o destinatie la alta, cand ne urcam in masina sau avion, inchidem ochii, iar cand ii deschidem, Doamne-Doamne doar schimba peisajul si te face sa crezi ca te aflii in alt loc? Exact ca intr-o piesa de teatru: cu aceiasi actori, insa in alte decoruri. Chiar e curios cum in cateva clipe poti sa ajungi mai departe cu mii de km, cum un avion atat de greu se poate sustine in aer, cum norii afanati pot crea senzatia de zapada dulce...

Sunt atat de multe lucuri frumoase pe care le-am vazut si totusi nici pe sfert din cate exista. Azi as vrea sa va povestesc despre un decor cu aer medieval si romantic, frumos gatit in piatra cubica si cladiri inalte: capitala Cehiei. Recunosc ca mai experimentasem o „calatorie in spatiu” aici in urma cu 3 ani, in preajma sarbatorilor de iarna, unde am avut placerea sa beau pentru prima data in viata bere fiarta. Despre vacanta din Praga din 2015 v-am vorbit aici. De data asta, scopul si durata vizitei au fost altele decat „leisure” pe timpul weekendului, ci mai degraba un business trip, de o saptamana intreaga. 

Am fugit din Bucuresti intr-o dupa amiaza de duminica, cu alte 3 colege, cu multe prezentari si power-point-uri acunse in laptopul de munca. Am ajuns in Praga seara, pe la 21.00, dupa o scurta escala de 40 minute in Viena. De la aeroport pana la hotelul Mamaison Riverside ce era localizat in centru am facut circa jumatate de ora cu taxiul. Toate eram destul de stresate pentru saptamana grea ce avea sa urmeze din cauza programul incarcat si a trainingurilor de tranzitie a procesului. In realitate, a fost mai mare panica decat volumul de munca – aceasta concluzie as putea-o trage acum, dupa ce s-a incheiat cu succes saptamana. Am cunoscut oameni noi, cu altfel de culturi si traditii, un sediu al firmei de lucru impunator cu un rooftop de nota 20 si nu in ultimul rand am.inceput sa ne (re)cunoastem adevaratele forte si valori individuale. 

Desi programul de lucru a fost unul normal, de la 9.00-18.00, ne-am gasit timp sa investim si in cultura noastra "de calatorie" si sa iesim seara sa vizitam imprejurimile.

In timp ce va scriu, mai arunc un ochi pe geam, caci soarele e atat de prietenos aici, de cealalta parte a norilor, incat nu ma pot abtine sa nu ii zambesc si eu inapoi la fiecare 10 minute.

Imi scot imediat capul dintre nori si revin cu povestile traite cu picioarele pe pamant: luni dupa terminarea programului am iesit la cina cu managerii din Praga pentru a ne cunoaste mai bine, in cadrul restaurantului El Barrio de Angel – o locatie cu muuulta carne de toate felurile. Nu am zabovit prea mult aici, ci doar 2 ore, suficient cat sa ne mai destindem putin si sa ne acomodam cu noua noastra echipa.

Marti marturisesc ca am fost epuizata si am refuzat sa mai ies din camera imensa de hotel si sa ma dau jos din patul atat de comfortabil.

Miercuri seara deja ne simteam de-ale casei prin Praga asa ca ne-am aruncat gentile cu laptopurile in camere si am luat-o la picior spre Casa Dansatoare, care se uita la noi fix de pe cealalta parta a Valtavei. Nu am urcat in ea, caci pentru a ajunge sus si sa te bucuri de panorama capitalei, trebuia sa consumi ceva de la bar, iar noi nu voiam sa zabovim prea mult intr-un singur loc. Vazut, placut, pozat, mers mai departe catre centrul vechi al orasului. Ati mancat vreodata kurtos colacii lor??? Sunt de dimensiuni mici, insa ii poti savura plini cu ciocolata, inghetata sau fructe. Sunt absolut deliciosi si ii gasiti pe toate stradutele. In centru am admirat de afara Ceasul Astronomic care mie personal imi era familiar caci il vizitasem in 2015 inclusiv inauntru. Acum era in renovari, iar pozele cu el n au iesit grozav. Multi turisti, vreme placuta, grade cu plus si multe cladiri frumoase. Asa as decrie Praga de miercuri seara. Am inregistrat in jur de 5 km de plimbare si ne-am intors stoarse de energie la hotel, inapoi in patul regal, cufundate in linistea noptii.

Joi ne am dedicat o cumparaturilor, asa ca am mers cateva ore la mall. Am cumparat suveniruri pentru cei dragi, am mancat niste „porn food” si le-am analizat preturile. Destul de liniste la ei in mall, daca facem comparatie cu ale noastre si multe magazine cu lucuri handamde si Bio: sapunuri, turta dulce, sculpturi, ceaiuri etc. Destul de scumpe suvenirurile si produsele lor, mai putin berea, care pe langa faptul ca e buna, mai e si ieftina. Apropo, exista chiar un muzeu al berii aici, cu butoaie pe post de mese unde te poti aseza sa iti savurezi halba uriasa de bautura.

 Vineri a fost rasfatul nostru, asa ca de inceput de weekend. Am facut cam 14km pe jos, caci am mers la castel (pentru ca era deschis doar pana la orele 16.00, iar noi am ajuns mai tarziu, l-am admirat doar pe afara), la Catedrala Sf Vitus, ne-am bucurat de luminitele timide de pe Ulita de Aur, am ascultat muzica clasica, cantata de cativa artisti, pe podul Carol, am fotografiat sutele de lebede ce stateau pe malul apei, tanjing parca dupa atentie si in sfarsit, am ajuns la Muzeul Figurinelor de Ceara Grevin (unde i-am cunoscut pe Einstein, Marilyn Monroe, Brad Pitt, Angelina Jolie, Michael Jackson si multe alte staruri celebre).

Muzeul se afla exact in centru, la circa 5 minute de Ceasul Astronomic, se intinde pe 3 nivele si este o copie fidela a faimosului Muzeu Madame Tussauds din Londra. Pretului unui bilet este in jur de 15 EUR/persoana, iar programul il.puteti gasi direct pe site-ul lor. M-am bucurat ca am ajuns sa-l vizitez caci in prima vacanta din Praga nu pasisem pe covorul lui rosu. 

 Iata ca parca zilele toate au intrat in sac si a venit sambata. Trezirea de dimineata de la 5 jumate nu ne-a obosit caci ne-am hranit cu imaginea celor dragi ce ne asteaptau acasa. Destul de fresh si de devreme am ajuns la aeroport, pe o muzica energica pusa de sofer in taxi. Ne-am imbarcat la 8.15 si m-am apucat indata sa fac un rezumat al vacantei. Imaginile surprinse in aer imi sunt martore ca zborul a fost unul lin si prietenos. Va las, caci ne pregatim de aterizare, am ajuns deja in Bucuresti si abia astept sa imi dezactivez „modul Avion” de la mobil si sa ii sun pe toti ai mei ca am ajuns cu bine.

 „Honey, I am hoooome!!!”