V-ati imaginat vreodata
ca nu exista atatea locatii in lumea asta si ca de fapt lumea in sine e un
singur loc? Eu da. In timp ce zburam deasupra a hectare de vata de zahar mi-am
pus intrebarea: oare nu e totul doar o iluzie, caci e prea frumos ca sa fie
adevarat acest view?
Oare nu sunt doar in mintea noastra toate aceste drumuri de
la o destinatie la alta, cand ne urcam in masina sau avion, inchidem ochii, iar
cand ii deschidem, Doamne-Doamne doar schimba peisajul si te face sa crezi ca te aflii in alt loc? Exact ca intr-o piesa de teatru: cu aceiasi actori, insa in
alte decoruri. Chiar e curios cum in cateva clipe poti sa ajungi mai departe cu
mii de km, cum un avion atat de greu se poate sustine in aer, cum norii afanati
pot crea senzatia de zapada dulce...
Sunt atat de multe lucuri frumoase pe care le-am vazut si totusi nici pe sfert din cate exista. Azi as vrea sa va povestesc
despre un decor cu aer medieval si romantic, frumos gatit in piatra cubica si
cladiri inalte: capitala Cehiei. Recunosc ca mai experimentasem o „calatorie in
spatiu” aici in urma cu 3 ani, in preajma sarbatorilor de iarna, unde am avut
placerea sa beau pentru prima data in viata bere fiarta. Despre vacanta din
Praga din 2015 v-am vorbit aici. De data asta, scopul si durata vizitei au fost
altele decat „leisure” pe timpul weekendului, ci mai degraba un business trip, de o saptamana intreaga.
Am fugit din Bucuresti intr-o dupa amiaza de
duminica, cu alte 3 colege, cu multe prezentari si power-point-uri acunse in
laptopul de munca. Am ajuns in Praga seara, pe la 21.00, dupa o scurta escala
de 40 minute in Viena. De la aeroport pana la hotelul Mamaison Riverside ce era
localizat in centru am facut circa jumatate de ora cu taxiul. Toate eram destul de
stresate pentru saptamana grea ce avea sa urmeze din cauza programul incarcat
si a trainingurilor de tranzitie a
procesului. In realitate, a fost mai mare panica decat volumul de munca – aceasta concluzie as putea-o trage acum, dupa ce
s-a incheiat cu succes saptamana. Am cunoscut oameni noi, cu altfel de culturi si traditii, un sediu al firmei de lucru impunator cu un rooftop de nota 20 si nu in
ultimul rand am.inceput sa ne (re)cunoastem adevaratele forte si valori
individuale.
Desi programul de lucru a fost unul normal, de la 9.00-18.00, ne-am gasit timp sa
investim si in cultura noastra "de calatorie" si sa iesim seara sa vizitam
imprejurimile.
In timp ce va scriu, mai arunc un ochi pe
geam, caci soarele e atat de prietenos aici, de cealalta parte a norilor, incat nu ma
pot abtine sa nu ii zambesc si eu inapoi la fiecare 10 minute.
Imi scot imediat capul dintre nori si revin cu
povestile traite cu picioarele pe pamant: luni dupa terminarea programului am
iesit la cina cu managerii din Praga pentru a ne cunoaste mai bine, in cadrul
restaurantului El Barrio de Angel – o locatie cu muuulta carne de toate
felurile. Nu am zabovit prea mult aici, ci doar 2 ore, suficient cat sa ne mai
destindem putin si sa ne acomodam cu noua noastra echipa.
Marti marturisesc ca am fost epuizata si am
refuzat sa mai ies din camera imensa de hotel si sa ma dau jos din patul atat
de comfortabil.
Miercuri seara deja ne simteam de-ale casei prin
Praga asa ca ne-am aruncat gentile cu laptopurile in camere si am luat-o la
picior spre Casa Dansatoare, care se uita la noi fix de pe cealalta parta a
Valtavei. Nu am urcat in ea, caci pentru a ajunge sus si sa te bucuri de panorama capitalei, trebuia sa consumi ceva
de la bar, iar noi nu voiam sa zabovim prea mult intr-un singur loc. Vazut,
placut, pozat, mers mai departe catre centrul vechi al orasului. Ati mancat
vreodata kurtos colacii lor??? Sunt de dimensiuni mici, insa ii poti savura
plini cu ciocolata, inghetata sau fructe. Sunt absolut deliciosi si ii gasiti
pe toate stradutele. In centru am admirat de afara Ceasul Astronomic care mie
personal imi era familiar caci il vizitasem in 2015 inclusiv inauntru. Acum era
in renovari, iar pozele cu el n au iesit grozav. Multi turisti, vreme placuta,
grade cu plus si multe cladiri frumoase. Asa as decrie Praga de miercuri seara.
Am inregistrat in jur de 5 km de plimbare si ne-am intors stoarse de energie la
hotel, inapoi in patul regal, cufundate in linistea noptii.
Joi ne am dedicat o cumparaturilor, asa ca am
mers cateva ore la mall. Am cumparat suveniruri pentru cei dragi, am mancat
niste „porn food” si le-am analizat preturile. Destul de liniste la ei in mall,
daca facem comparatie cu ale noastre si multe magazine cu lucuri handamde si
Bio: sapunuri, turta dulce, sculpturi, ceaiuri etc. Destul de scumpe
suvenirurile si produsele lor, mai putin berea, care pe langa faptul ca e buna,
mai e si ieftina. Apropo, exista chiar un muzeu al berii aici, cu butoaie pe
post de mese unde te poti aseza sa iti savurezi halba uriasa de bautura.
Vineri a fost rasfatul nostru, asa ca de
inceput de weekend. Am facut cam 14km pe jos, caci am mers la castel (pentru ca
era deschis doar pana la orele 16.00, iar noi am ajuns mai tarziu, l-am admirat
doar pe afara), la Catedrala Sf Vitus, ne-am bucurat de luminitele timide de pe Ulita de Aur, am ascultat muzica clasica, cantata de cativa artisti, pe podul
Carol, am fotografiat sutele de lebede ce stateau pe malul apei, tanjing parca
dupa atentie si in sfarsit, am ajuns la Muzeul Figurinelor de Ceara Grevin (unde i-am
cunoscut pe Einstein, Marilyn Monroe, Brad Pitt, Angelina Jolie, Michael
Jackson si multe alte staruri celebre).
Muzeul se afla exact in centru, la circa
5 minute de Ceasul Astronomic, se intinde pe 3 nivele si este o copie fidela a
faimosului Muzeu Madame Tussauds din Londra. Pretului unui bilet este in jur de 15
EUR/persoana, iar programul il.puteti gasi direct pe site-ul lor. M-am bucurat
ca am ajuns sa-l vizitez caci in prima vacanta din Praga nu pasisem pe
covorul lui rosu.
Iata ca parca zilele toate au intrat in sac si a
venit sambata. Trezirea de dimineata de la 5 jumate nu ne-a obosit caci ne-am hranit
cu imaginea celor dragi ce ne asteaptau acasa. Destul de fresh si de devreme am
ajuns la aeroport, pe o muzica energica pusa de sofer in taxi. Ne-am imbarcat la 8.15 si m-am
apucat indata sa fac un rezumat al vacantei. Imaginile surprinse in aer imi sunt martore ca zborul a
fost unul lin si prietenos. Va las, caci ne pregatim de aterizare, am ajuns
deja in Bucuresti si abia astept sa imi dezactivez „modul Avion” de la mobil si sa ii
sun pe toti ai mei ca am ajuns cu bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu