Cinque Terre 2024

E aproape ora 20, m-am imbracat deja in pijama (fiindca mi-am petrecut cateva ore bune in trafic azi spre si dinspre birou), asa ca vreau sa-mi sarbatoresc oboseala langa motan, cu laptopul in brate, rasfoind cateva articole mai vechi de pe blog.

Ultimul text citit e despre Cinque Terre… si parca nu imi vine sa cred ca varianta lui din prezent nu mai seamana deloc cu satele linistite si dragalase, de acum 8 ani. Doar un lucru a ramas neschimbat: clasamentul meu in randul celor care alcatuiesc acest patrimoniu UNESCO: locul 1 in top a ramas tot Manarola (imi e drag, e cel mai colorat si cochet), iar pe ultimul - Vernazza (sufocat de turisti si ingramadit).

Manarola

Vernazza

De data asta m-am intors in satele cocotate pe stancile din buza Marii Mediterane ca sa va fac un update, in primul rand referitor la costul unui pass card Cinque Terre ce includea biletul de tren intre toate cele 5 sate pe parcursul intregii zile, conectarea la internet prin WI-FI din tren, gratuitate la toalete si la mersul cu autobuzul din Corniglia, dar si o reducere la vizitarea muzeelor. Daca in 2016 costa 18 euro/persoana, in 2024, in aceeasi perioada a anului (luna septembrie) am platit 27 euro/persoana. In prezent, nu mai e nevoie de validarea tichetelor pe peron inainte de a urca in tren, deoarece sunt nominale si valabile doar in ziua scrisa pe ele (in momentul achizitionarii lor din gara La Spezia, vanzatorul ne-a trecut numele si data calatoriei).

Din La Spezia Centrale pana in primul sat, Riomaggiore, trenul a facut mai putin de 15 minute. Am ajuns in gara destul de devreme, dimineata, pentru a evita aglomeratia si pentru ca oricum trenurile pe aceasta ruta circula la fiecare 30 minute. Supriza: peronul era deja full si se auzeau zumzete in toate limbile de la turisti de toate nationalitatile, in special americani.

In sate caldura mare, multa lume, agitatie si un du-te vino, de nu intelegi unde s-a pierdut il dolce far niente. Numarul de turisti? De 10 ori mai mare fata de ultima data cand m-am plimbat pe aici. Am simtit aglomeratia inca din mijlocul de transport in comun, dar am resimtit-o pe deplin cand efectiv nu te puteai opri 2 minute sa imortalizezi vreo cladire sau biserica frumoasa, balcoanele cu rufe intinse sub geamurile cu obloane sau sa savurezi un gelato vero con limon, pentru ca marea de oameni te lua pe sus.

Nu mai vorbesc de gasit un loc, la orele pranzului pe terasa vreunui restaurant. Noi abia, abia am gasit o masa la o pizzerie din Vernazza, dupa ce ne molesise soarele pe plaja din Monterosso al Mare.

In plus, ne enervasem pentru ca eram prea infometati si peste tot era fully booked sau unde erau locuri, se serveau doar preparate din peste sau fructe de mare (iar noi nu le agream). Era normal ca principalul fel servit sa fie din produse din peste, aflandu-ne in niste sate unde pescuitul este cea mai comuna ocupatie a barbatilor. Doar ca noi pofteam la o pizza cu blat pufos, la un risotto con funghi, la niste paste cu sos tomat si busuioc, un capuccino aromat, un tiramisu.... ahh, imi lasa si acum apa in gura doar daca ma gandesc.

Asa ca ne-am oprit si am mancat. Si ne-am calmat. Ne-am luat si cate o inghetata sa ne racorim inainte sa plecat catre Corniglia. Doar ca n-am mai ajuns prin ea. Am coborat pe peron (unde erau deja si alte mii de turisti) si am vazut o coada kilometrica de vizitatori ce asteptau bus-ul care ducea catre centrul singurului sat fara iesire la port. Am facut ochii mari, ne-am intors pe calcaie si ne-am urcat in acelasi tren din care coborasem, impreuna cu alti zeci de oameni care calatorisera cu noi, spre ultima destinatie, Manarola.

Aici am reusit sa ne detensionam putin, ne-am plimbat de-a lungul apei turcoaz, pana a trecut bine de orele pranzului, cand incepuse sa adie un vanticel placut. Ne-am luat cate o cafea to go si am coborat si ne-am intins pe stanci, unde am stat mai bine de o ora sa ascultam vocea marii. Clipele de aici au ramas momentele mele preferate din intreaga zi, pentru ca doar aici ne-am dat voie sa fim prezenti, fara sa tinem cont de numarul oamenilor din jur.

Daca in 2018, in pozele mele apareau pe fundal cativa turisti rataciti, anul acesta cu siguranta apar eu in mai multe fotografii de-ale lor, decat in ale mele. Si in continuare vin din ce in ce mai multi turisti in Cinque Terre, iar farmecul satucelor se duce usor, usor... N-am ce zice, sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului pentru ca peisajele au fost, sunt si raman superbe, feerice, insa atmosfera de vacanta si relaxare nu prea vrea sa se plimbe de mana cu tine in prezenta atator straini.

Liguria - Portofino & Santa Margherita

Desertul vacantei noastre in Italia a fost fara doar si poate Portofino. Amandoi l-am votat ca fiind cel mai luxos, fabulos, cochet si frumos din toate cele 12 orase vazute, unde am batut si recordul de 90km strabatuti pe jos, la vanatoare de peisaje divine. Celelalte candidatele pentru top au fost Pisa, Lastra a Signa, Florenta, Lucca, Siena, La Spezia, Manarola, Riomaggiore, Vernazza, Monterosso si Corniglia.

Ultima parte a concediului am petrecut-o in La Spezia, unde am inchiriat un apartament complet mobilat (si cu chicineta, cum ne place noua si cu balcon romantic a la Romeo&Julieta cu view in centrul vechi). Las link cu locatia Blue House, poate ii foloseste cuiva, fiindca noi am avut ceva batai de cap cu gasirea unei cazari dragute, cu scor mare, in La Spezia, fiindca nu voiam acele camere reci, fara personalitate, fara covoare si un pat din fier, cu picioare, cum erau majoritatea de pe Booking.com.

Am ales La Spezia pentru ca si ea are un port fabulos si in plus, este aproape de toate zonele de interes, inclusiv de satucele de pescari Riomaggiore, Manarola, Corniglia, Vernazza  si Monterosso al Mare ce fac parte din Cinque Terre (aprox 15-20 minute cu trenul). 

Ca sa ajungi in Portofino, poti lua trenul din statia La Spezia Centrale pana in Santa Margherita, aproximativ 1h (costul unui bilet per adult/sens e intre 8 si 12 euro) apoi busul 782 inca 10-15 minute (biletul se poate achizitiona de la magazinul de tigari din gara St Margherita, pentru 5 euro/adult/1way) ce are statia fix in dreapta garii.

Traseul cu autobuzul se face pe Riviera Italiana, iar privelistea e superba. Ca si tips: urcati si ramaneti pe partea stanga a autobuzului (pe sensul Santa Margherita - Portofino) pentru a putea admira in voie turcoazul apei, iahturile si vasele de croaziera. Bus-ul circula la fiecare 30 minute si este foarte aglomerat, asa ca e de preferat sa consultati orarul afisat in statie pentru a fi printre primii pasageri care urca.

SANTA MARGHERITA

Inainte de a vizita Portofino, am facut un prim popas in Santa Margherita, un alt oras pitoresc care fura inimi, cu iesire la Marea Mediterana. Faleza te striga sa faci plimbari romantice, de mana cu partenerul, cu o inghetata in mana sau o cafea buna. 

Noi am savurat pe o bancuta din port un croissant cu fistic si niste pizza luate dintr-un bistro, apoi am luat-o la pas pe sub palmierii inalti si am continuat sa urcam pana la Castelul di Santa Margherita Ligure si Bisericia San Giacomo di Corte.

Vedeta orasului ramane insa Vila Durazzo, considerata una dintre cele mai romantice locatii din Italia (conform articolul de aici), alaturi de Nessun Dorma din 5Terre, Grota lui Byron din Portovenere, IsolaBella din Sicilia-Taormina, Matera, etc.

Vila Durazzo, construita in secolul XVII si transformata in prezent in muzeu, se afla cocotata pe dealul cel mai inalt al orasului St Margherita, de unde ofera o vedere spectaculoasa catre infinitul apei. Aceasta poate fi vizitata la interior, insa exteriorul este pur si simplu paradis: gandita in stil englezesc, gradina abunda de tufisuri tunse la dunga, palmieri si lamai, statui, balcoane de piatra si bancute, cu un bazin cu apa, plin cu broaste testoase. Este un mic parc Guell, dar atat de linistit si curat…

PORTOFINO

Are o suprafata de doar 3km², insa ramane cea mai renumita localitate din Liguria. Portofino reuseste sa imbine 2 lumi: vechiul sat-port pescaresc, cu salupe uzate, cu un nou orasel luxos, cu iahturi, ce nu de putine ori a gazduit celebritati de la Hollywood.

A doua jumatate de zi am petrecut-o aici – am mers pe stradutele-i inguste cu nasurile pe sus pentru a nu pierde niciun detaliu al vilelor colorate, teraselor pline sau al magazinelor de brand. Atmosfera din acest satuc din Golful  del Tigullio este definita de rafinament si eleganta, cu oameni de calitate. Desi mai aglomerat decat sora sa, St Margherita, Portofino nu te oboseste, nu te enerveaza ca are toate mesele restaurantelor pline la orele pranzului cand ti-e foame, iar oamenii parca nu fac atata galagie.  Ba chiar lozinca Dolce far niente s-ar aplica in intregime daca ti-ai bea cafeaua in liniste in port, pe marginea apei, sub razele blande ale soarelui, langa omul drag.

Portofino nu are o lista lunga de obiective turistice pentru ca el in sine este o bijuterie si are o unicitate aparte. Sunt o atractie pana si vitrinele magazinelor, fie cele cu nume celebre de designeri, fie cele locale, caracterizate de imprimeurile cu lamai. Singura piata este Piazzeta di Portofino, se afla fix in centrul statiunii (unde circulatia masinilor este interzisa), are mici dimeniuni, dar o gramada de magazine, restaurante si baruri.

Alt deliciu al sau este Castelul Brown, o fortareata straveche, situata in varful golfului, care trebuie pus pe lista de vizitat pentru ca o data ce iesi pe balconul lui, ti se taie rasuflarea (nu de la atatea trepte urcate) datorita celei mai fascinante panorame asupra intregului oras, case, ape limpezi, chiparosi, maslini si drumuri serpuite. Intrarea la castel costa 5euro/persoana si necesita incaltaminte comoda pentru ca se urca destul de mult, mai ales ca in preajma cetatii este infiintat si un parc cu multe poteci pietruite.

Eu am ramas muta pret de cateva minute, cand am scos capul pe fereastra de la utimul etaj. Abia atunci am inteles sensul melodiei I found my love in Portofino…