La pas prin Viscri (partea a III a)

Am revenit in Viscri pentru a treia oara si as mai face-o de inca zece ori, pentru peisajele feerice, oamenii faini, gogosile calde si cafeaua medaliata cu aur de la Viscri Cafe 198 si mancarea delicioasa de la Viscri 32. Nu voi mai pomeni de atractiile turistice din sat pentru ca am povestit deja despre ele aici, doar voi veni cu cateva completari la articolul din 2018.

Ce trebuie sa stiti daca veniti la Viscri intr-o excursie de o zi? Primaria nu mai permite accesul masinilor prin sat, din cauza plangerilor repetate facute de locatarii ce s-au plans de zgomot, praf ridicat si aer poluat din cauza autoturismelor vizitatorilor. De aceea, la intrarea in localitate, exista o parcare mare, gratuita, care poate gazdui zeci de masini ale oamenilor ce vor sa viziteze pret de cateva ore lacasul printului Charles. Cei ce nu respecta acest lucru, se pot alege cu amenzi!

Mi se pare o idee buna ca se doreste sa se pastreze atmosfera de la sat, linistita, parcursa doar cu biciclete, carute si tractoare; din pacate ulitele sunt oricum impanzite de masinile celor cazati pe la pensiunile viscriene (desi legal, nici aceia nu ar avea voie sa intre in sat cu ele).

Noi am avut ultima noapte de cazare in Rupea, la Hotel Dumbrava, situat pe malul lacului, unde se putea si pescui contracost (80 ron/zi). Desi nu avea un scor tocmai mare pe Booking.com (7.5), l-am ales ca era amplasat aproape de zonele noastre de interes (la 5 minute de Cetatea Rupea si la 12 min de Viscri, cu masina) si oferea parcare gratuita. Am ramas placut surprinsi de alegere, raportul calitate-pret fiind excelent, camera recent renovata (cel putin cele de pe etajul 3 unde am stat), curata, cu view catre ponton, mancarea delicioasa (pe langa micul dejun, am incercat si ciorbita de vacuta, bulzul cu branza de burduf, papanasii - toate 10/10). In plus personalul este foarte amabil si prietenos. 

Dupa check-out, am petrecut vreo 2 ore la cetatea Rupea - am scris aici despre ea in anii precedenti, apoi ne-am rasfatat in Viscri.

Fiindca nu am fost oaspetii vreunei case albastre din sat, am ales sa ne conformam regulilor primariei si sa strabatem pe jos stradutele mici lasand masina in parcarea publica, aflata la nici 5 minute de mers pe jos pana in centru. A fost o zi extrem de calduroasa - umerii mei au resimtit soarele cel mai mult la sfarsitul zilei, iar vizita la Viscri a inceput in curtea cafenelei de la nr 198 unde am comandat vestitele gogosi si o cafea cremoasa, pe care le-am savurat pe terasa, la umbra.

Cu zahar la gura si degetele lipicioase, ne-am ridicat si am mers direct la Viscri 32 pentru a rezerva in avans o masa pentru pranz (aici aproape niciodata nu exista disponibilitate pt walk-in-uri).

Am reusit sa gasim o masa disponibila peste 2 ore, timp suficient cat sa mai descoperim comorile satului. Terasa restaurantului de la nr 32 este frumos amenajata, primitoare chiar si pentru cei ce nu raman sa serveasca bucatele (poti intra sa faci cateva poze, sa te plimbi pe acolo). 

Am rasfoit rapid meniul cat sa ne facem pofta de mancare, am pus pe lista spanacul cu placinta de branza si cartofi razaliti, desertul cu bezea si rubarba si am iesit din gradina prin spate. Nu stiam ca exista o "poteca secreta" pe acolo, paralela cu strada principala a satului. Privelistea este superba si am intalnit doar cativa turisti. De jur imprejur se intindeau campuri verzi pe care pasteau caii, iar drumul de tara batatorit pe care mergeai parea un tunel, printre copacii desi, proaspat infloriti.

Am mers pe acea poteca cam 10-15 minute prin fosnetul ierbii si sunetele naturii, pe langa gardurile curtilor pline cu fan, lemn, oi, capre si gaste, pana am iesit "la vedere" in sat, pe o ulita unde am descoperit un magazin sasesc deosebit, de suveniruri, numit De Viscri Shop, la nr 36. Toate piesele erau create de artisti/artizani romani, special pentru zona Transilvania, din materiale naturale: vesela din ceramica, imbracaminte din bumbac/in/lana, gentute, jucarii, accesorii de dama, semne de carte etc. 

Mi-a placut la nebunie cum era amenajat shopul, am admirat fiecare produs in parte, desi trebuie sa recunosc ca preturile erau extrem de mari. Cu toate acestea, avand in vedere ca Viscri a devenit popular in randul turistilor straini, de cand i s-a facut atata publicitate datorita Printului Charles care a cumparat aici casa albastra, sunt convinsa ca vanzarile merg foarte bine.

"Suvenirurile" care ne-au ispitit pe noi in drumul spre Biserica Fortificata au fost dulceata de rubarba, cea de coacaze si o punga de nuci cu gust adevarat pe care le vindea un satean la poarta, alaturi de branza de bivolita, toate facute in gospodaria proprie. Am cumparat pofticiosi borcanele, iar rucsacul meu a primit cu fermoarul deschis toate bunatatile.

In scurta noastra promenada pe la tara, ne-am intalnit cu cateva rate ce se plimbau vorbarete pe strada, am facut un popas la umbra unui copac pentru a-mi petrece degetele de la picioare prin iarba rece si in cele din urma am intrat in casa cu nr 137 - casa brutarului satului. In curte mirosea a langosi cu branza, unde mai multe persoane stateau la coada pentru a gusta din bunatatile calde. Pretul era de 20 lei. Painea de casa, proaspat batuta de coaja arsa, statea frumos asezata in rafturi, cantarea in jur de 2kg, iar pretul uneia ajungea la 35 lei (1kg=17 lei).

Mirosul de paine calda ne-a trezit pofta de mancare si cand am aruncat o privire la ceas, se facuse deja ora pranzului, asa ca ne-am prezentat rapid la restaurantul unde facusem rezervare. Am fost poftiti la o masuta (pre)gatita cu zambile roz si am asteptat cuminti felurile de mancare la care ne hotarasem inca de la inceput, cat ne-am racorit cu o socata buna.

Comuna Bunesti si satele sale sasesti (partea a II-a)

Continuam calatoria prin satele sasesti, iar destinatia cu nr 4 (aici am scris despre primele 3) a fost Mesendorf. Am ajuns aici la orele pranzului, cand localnicii deja se retrasesera in casele racoroase de pamant, pentru pranz si un somn de frumusete, lasand linistea sa se astearna peste sat. Dincolo de geamul masinii, afara parea arsita, iar ulitele pareau pustii. Ici colo se mai iveau 2-3 turisti care ieseau din curtile pensiunilor unde erau cazati, pentru o plibare cu bicicleta. In aceasta perioada de înflorire a pomilor, locul e o adevărata încântare.

Urcand pe ulita principala a Meşendorfului, sus pe deal, după pomii fructiferi şi curţile ţărăneşti, ajungi la Biserica Fortificata Mesendorf. Am oprit masina chiar in fata, unde am gasit poarta inchisa cu lacat, dar cu un afis lipit, cu un nr de telefon. Citiseam pe internet ca de obicei bisericile sasesti stau incuiate, dar ca pot fi vizitate daca suni la acel nr de telefon. Am inititat apelul si imediat a sosit domnul care avea in grija cheia. Era in apropiere, fusese doar sa-si aduca unealta si roaba pentru cositul ierbii din curtea bisericii. Foarte amabil, ne-a prezentat pe scurt istoria locului, ne-a facut un tur la exterior, ne-a sugerat sa urcam in Turnul Slaninei pentru a vedea satul panoramic, casa preotului si casa invatatorului.

De-a lungul istoriei, Biserica Evanghelică  a trecut prin mai multe transformări. În timpul Reformei Protestante, biserica a adoptat doctrina luterană și a devenit ulterior biserică evanghelică. Aceasta a suferit daune în urma incendiilor, cutremurelor și războaielor, insa a fost restaurată și renovată în cateva rânduri.

Am vizitat si interiorul bisericii, pictata recent, iar pictorul a dorit chiar sa isi faca un autoportret pe care sa il aseze in altar, alaturi de Hristos si celelalte 3 portrete ale evanghelistilor. Culorea si simbolul predominante aici erau vernilul si laleaua (motiv popular sasesc desenat pe balcoane).

Daca am fi innoptat in sat, am fi ales cu siguranta pensiunea Mesendorf Gasthaus si o vizita la punctul gastronomic local Atelierul de Branza (cu rezervare in avans.

CRIT. La nici 5 minute de mers cu masina fata de Mesendorf, se afla fratele sau Crit (preferatul meu), ambele facand parte din comuna Bunesti. Promenada facuta prin sat a avut prima oprire pe terasa Casei Kraus, de unde am admirat in tihna, cu o cafea buna in mana, peisajul verde si pe vecina sa, Biserica Fortificata Evanghelica. Linistea sparta doar de ciripitul pasarilor si zumzetul albinelor, adierea blanda a vantului si razele de soare ce ne mangaiau pielea ne-au ispitit sa zabovim 2-3 sferturi de ceas la masuta restaurantului.

Dupa ce ne-am incarcat bateriile la Casa Kraus, am coborat in curtea bisericii prin arcada a carei poarta statea deschisa. 

 

De data aceasta, in curtea bisericii, de-a lungul culoarului acoperit, am gasit o multime de unelte si obiecte vechi din lemn traditionale, folosite odinioara la tors, cusut, arat, etc. M-am simtit ca la o expozitie, atingand fiecare lucru in parte pentru a ma intoarce in timp si a-i simti energia cu care a fost creat si folosit. 

In interiorul bisericii predomina auriul si vernilul, ba chiar la intrare sunt expuse si cateva vesminte populare (ie, cojoc, palarie, brau etc) ale satenilor, dar si fotografii vechi de-ale locului. Am urcat 2 etaje, pe cat se intinde biserica, apoi inca unul pana in turn, unde am admirat de deasupra cupolele imense si am putut trage clopotele de sfoara groasa. Ferestrele ofera o panorma superba asupra intregului sat, linistit, cu casute colorate si multa vegetatie.

 

 

La iesirea din biserica am continuat sa exploram ulitele satului à pied si a fost o alegere excelenta pentru ca astfel am avut ocazia sa intram in curtile superbe ale pensiunilor, intreband de cazare disponibila.

Nu am avut noroc sa gasim, dar am descoperit la nr 220 Casa La Hansi care arata demential. Cu o curte imensa si perfect ingrijta, casute traditionale si multe obiecte de decor antice, pastrate in hambarul cu mese din lemn masiv. Cu siguranta vreau sa revin aici pe viitor pentru a profita de tot ce ofera pensiunea. Doar gandindu-ma la ce bunatati de-ale locului s-ar putea servi dimineata la micul dejun aici, mi-a lasat apa in gura.

 

In Crit am vazut cele mai multe variante de unitati de cazare (dar deja book-uite) in casute traditionale, iar intreg satul are un farmec aparte, ce are puterea de a te teleporta in anii copilariei petrecuti in vacanta de vara la tara, la bunici. Pe ulitele Critului era o liniste de nedescris, se mai auzea din departare cate o masina de tuns iarba sau cate un salut prietenos intre vecini.

BUNESTI este ultimul sat pe care l-am vizitat in aceasta zi si care face parte din comuna cu acelasi nume. Cel mai important obiectiv turistic al satului il constituie Biserica Fortificata Evanghelica Bunesti, ale carei chei sunt detinute de familia Wagner. Domnul Wagner, curatorul bisericii, a ajuns foarte rapid cu bicicleta, la nici 5 minute de la telefonul nostru, pentru a ne descuia poarta monumentului istoric si a ne povesti pas cu pas evenimentele ce s-au petrecut acolo. Preotul Johannes Nӧsner a lăsat scris (inca din secolul XVII) pe  zidurile Turnului Slaninei, acolo unde s-a adapostit alaturi de femeile si copiii din sat, in timpul atacului inamicilor -  un mesaj care s-ar traduce: „Ascultă! Ești pe drumul cel bun, chiar dacă mersul e încet, nu dispera, nici un stejar bătrân nu cade sub o singură lovitura”. 

Ca si in celelalte localitati sasesti, populatia este in scadere, iar in randul sasilor ramasi, in Bunesti in prezent sunt numai 5 (dintre care si familia Wagner) - aici mai multe detalii.  Din pacate, nu am avut timp sa colindam si sa batem la portile caselor din Bunesti pentru ca imediat dupa vizitarea bisericii, odata iesiti in curte, cerul gri a asternut ploaia si ne-am adapostit rapid in masina, pornind spre cazarea de la Rupea.

P.S. Intrarea la toate cele 3 biserici fortificate despre care am vorbit, atat din Mesendorf, cat si din Crit si Bunesti este gratuita.